Discriminare

Copii transferați de la școală pentru că li se spunea „țigani” și „ciori”



Onofreiciuc și Beghian, cu copiii lor
Onofreiciuc și Beghian, cu copiii lor

Mai multe familii de țigani din Voitinel și-au transferat copiii sănătoși la Școala Specială din Rădăuți pe motiv că la școala din localitate sunt discriminați, atât de o parte dintre cadrele didactice din școală, cât și de ceilalți copii. Alți părinți s-au rezumat la a-și muta copiii în alte clase, la alți învățători sau fac demersuri acum pentru transfer la Rădăuți. În cartierul țigănesc din Voitinel, Valerica Beghean și Viorel Onofreiciuc, însoțiți de fiicele lor, ne povestesc ce s-a întâmplat.
„La sfârșitul trimestrului, fetele noastre au venit acasă bătute de învățătoare. Le-au acuzat că au modificat o notă în catalog și de asta le-a bătut. Le-a pus ghiozdanul în spate și le-a spus ’ieșiți afară, țigăncilor, și plecați acasă’. Fetele sunt vecine și la școală stau în aceeași bancă. Ne-am dus la școală, să întrebăm de ce ne-au bătut copiii și ne-a amendat poliția, au spus că facem abuz”, povestește revoltată Valerica Beghean.
„Învățătoarea îi spune fetei mele cioară, țigancă, păduchioasă, o face în toate felurile. O bate și fata tresare în somn, nu mai vrea să meargă la școală. De ce se comportă așa cu copiii noștri? Sunt curați, au haine curate, n-au păduchi, noi vrem să-i dăm la școală, ca să facă și ei ceva în viață și uite cum se poartă cu ei. Mai am un băiat în clasa a V-a pe care l-au bătut ceilalți copii la școală până l-au băgat cu capul sub bancă. Reclamăm la poliție și tot pe noi ne amendează, opt milioane ne-au pus amendă. Copiii de români nu se pun martori pentru țigani. Învățătoarea nu se ocupă deloc de copiii țigani, fata mea e în clasa a III-a și nici alfabetul nu-l știe”, spune și Viorel Onofreiciuc.
De două săptămâni, fiul lui refuză să mai meargă la școala din Voitinel și vrea să-l transfere la școală în altă localitate. A încercat la Rădăuți, la Școala Specială, cum au făcut și alți țigani cu copiii lor, chiar dacă aceștia sunt sănătoși, fără nici un handicap, dar i s-a spus de la Rădăuți că nu se mai poate „pentru că sunt niște probleme la Suceava”.
Ce vină au copiii că pe noi Dumnezeu ne-a făcut țigani?” Cei doi ne spun că cel puțin 40 de familii au aceeași problemă și că, dintre acestea, 16 au reușit să-și mute copiii la școală în oraș. Unii dintre părinții care s-au confruntat cu autoritățile școlare și cu poliția nu sunt foarte deschiși la a-și aminti de trecut.
Aurica Cioran acceptă cu destulă greutate să vorbească. „Fiica mea era înscrisă la doamna învățătoare Cornelia Mateiciuc. O bătea, așa că am scos-o de la ea, în clasa a III. Trebuia să fie într-a VI, dar e abia în clasa a III-a. Fata n-a mai vrut să meargă sub nici o formă la școală la ea. Înainte a mai avut două învățătoare și erau foarte bune, dar cu doamna preoteasă a fost jale. După ce a venit bătută, soțul s-a dus la școală, să vadă ce s-a întâmplat. L-au chemat la poliție și i-au pus amendă”, spune femeia.
Soțul ei nici nu vrea să-și amintească despre asta. „A trecut, s-a rezolvat, nu vreau să vorbesc”, afirmă bărbatul.
La o altă casă din cartier, la fel de curată și de îngrijită ca și celelalte, Daniela Beghean ne arată cum își crește cei cinci copiii, din care trei merg la școală. Gresia și faianța din casă sclipesc de curățenie, hainele copiilor, curate, sunt puse pe un dulap. O colivie cu un peruș și un pahar cu o garofiță proaspătă înveselesc interiorul modest. Daniela n-are școală, nu știe să scrie sau să citească, dar vrea ca fiii și fiicele ei să învețe.
„În februarie am transferat copiii la Rădăuți. Au mers o zi la școală și i-au trimis înapoi, au zis că-s probleme la Suceava. Băieții învață foarte bine, fata nu prea, că eu nu știu carte, s-o ajut. Îi port în curățenie, îi spăl zilnic, le spăl hainele, să nu facă diferență de ceilalți elevi, dar degeaba. Vreau să-i trimit să învețe, să facă ceva în viață”, declară femeia.
Cu profesorii de la Școala din Voitinel, Daniela Beghean spune că nu a avut probleme decât într-un singur caz, cu un profesor de sport, Lucian Tironeac, despre care spune că i-a lovit unul dintre băieți cu pumnul. Cu ceilalți copii de la școală, însă, e mai greu.
„Copiii românilor fac diferență, le spun la ai noștri țigani, cioromele, păduchioși, îi bat… Ce vină au copiii că pe noi Dumnezeu ne-a făcut țigani?”, se întreabă femeia.
„Dacă ești țigan, vrei să te faci român?” Dacă ea spune că directoarea școlii din Voitinel, Rodica Cîrdei, a ajutat-o ori de câte ori a avut probleme cu ceilalți elevi din școală, Viorel Onofreiciuc și Elisa Beghean sunt foarte supărați pe șefa instituției de învățământ.
Mai mult, Viorel afirmă că directoarea l-a chemat „să-mi dea ceva în sacoșă, ca să stau cuminte”. Viorel declară că nu vrea nimic nici de la directoare, nici de la altcineva, dar vrea să fie sancționată învățătoarea care a bătut-o pe fiica lui, Claudia, de 9 ani și pe cea a vecinei sale, Elisa, de 11 ani.
Toți părinții cu care am stat de vorbă sunt de acord că la unica școală din Voitinel se învață mai multă carte decât la cea specială din Rădăuți și că în sat copiii lor sunt mai în siguranță decât în oraș, dar nu vor ca cei mici să se confrunte din copilărie cu discriminarea.
„Culmea, țiganii din Rădăuți îi bat pe cei din Voitinel”, ne spune Viorel furios că nu găsește înțelegere nici măcar la toți ai lui. „Dacă ești țigan, vrei să te faci român?”, întreabă filozofic o bătrână care trecea pe drum și a auzit plângerile conaționalilor ei.
Directoarea școlii: „La Rădăuți au transport gratuit, trei mese pe zi, program mai lejer, normal că s-au dus” De cealaltă parte, directoarea școlii se arată foarte refractară la a discuta despre discriminare. „Școala din Rădăuți a cerut o listă cu copiii cu abandon școlar. Am dat numele copiilor, apoi au mai vrut și alții. I-au dus la verificări și i-au înscris. Un elev este în clasa a VI-a, doi în clasa a V-a, restul sunt mici. La Rădăuți au transport gratuit, trei mese pe zi, program mai lejer, normal că s-au dus”, susține Rodica Cîrdei. Când o întrebăm, însă, câți copii de țigani sunt în clasele la care învățători sunt membrii familiei ei, se înroșește toată, ridică tonul și vrea să afle de unde știm câți copii de țigani sunt în fiecare clasă. „Voi anunța Inspectoratul Școlar”, amenință directoarea.
„Când formez colectivele de elevi încerc să repartizez copiii în mod egal. Toate clasele au și copii romi, dar dacă la o clasă ei abandonează și nu mai vin, nu este vina nimănui”, spune aceasta.
De exemplu, la trei clase I- A, C și D sunt cumulat 18 copii țigani, care vin la școală. La I B, unde învățătoare este o soră a directoarei, sunt 4 copii țigani, într-o clasă de 21, din care doar unul mai vine la școală. Directoarea mai are o soră care predă la o clasă a IV, una la clasa a III-a și un cumnat învățător la clasa a II-a.
Mediatorul școlar, spun părinții din comunitate, „a trecut de partea românilor” și nu le reprezintă deloc interesele copiilor lor, iar cei doi consilieri locali din partea Partidei Romilor sunt depășiți de situație. În Voitinel trăiește o comunitate de 1200 de țigani, care nu ridică probleme majore. La școală merg 250 dintre copiii lor.



Daniela Beghean și doi dintre cei cinci copiii ai ei
Daniela Beghean și doi dintre cei cinci copiii ai ei
Onofreiciuc și Beghian, cu copiii lor
Onofreiciuc și Beghian, cu copiii lor


Recomandări

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”
Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”

Struți africani și păsările emu, ultimele atracții de la micul colț zoo de la Ițcani al fermierului Mihai Flutur

Struți africani și păsările emu, ultimele atracții de la micul colț zoo de la Ițcani al fermierului Mihai Flutur
Struți africani și păsările emu, ultimele atracții de la micul colț zoo de la Ițcani al fermierului Mihai Flutur