Copii și meșteșugari consacrați la Târgul de Paște de la Rădăuți



Târgul de Paște de la Rădăuți
Târgul de Paște de la Rădăuți

Timp de 3 zile, începând de luni, Galeria de artă din Rădăuți a găzduit „Târgul de Paște”, manifestare cuprinsă în calendarul anual al instituției.
La ediția din acest an, alături de artiști populari consacrați – Florin Bejinari, Paraschiva Dumitrescu, Elena Martinov, Florin Colibaba, Cristina Andrișan, Oresia Leuciuc, Vasilena Crevco, Victoria Fundiur – care au expus ouă închistrite, pictate, decorate cu mărgele, cusături tradiționale și ceramică s-au alăturat copii de la Școala Nr. 4 din localitate.
Elevii clasei a II-a step by step, sub conducerea învățătoarelor Cristina Hurjui, Georgescu Cătălina și Rodica Berechea, au făcut demonstrații de decorare ouă, au prezentat o expoziție de desene și un frumos program artistic pe teme pascale.
Directoarea Școlii Nr.4, Marcela Țugulea, a precizat, cu ocazia deschiderii oficiale a Târgului, că tot ce au prezentat elevii școlii la acest târg face parte din proiectul intitulat „Tradiții și obiceiuri în Bucovina”, care a avut o primă etapă cu ocazia Crăciunului.
Directorul Muzeului Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți, Traian Postolache, a povestit despre cât de încântați au fost copiii care au participat, vara trecută, la tabăra de creație din cadrul proiectului „UN alt EU, aceleași valori și tradiții”, derulat de Primărie și Muzeu.
„O parte dintre copiii care au învățat vara trecută să încondeieze ouă, să picteze icoane sau să cioplească în lemn îi văd azi aici. Aceștia vor duce mai departe meșteșugul de la meșterii de azi”, și-a exprimat încrederea directorul muzeului rădăuțean.
„E îmbucurător pentru noi că, în era calculatorului, copiii sunt interesați și de meșteșugurile tradiționale”, a declarat inițiatoarea proiectului, înv. Cătălina Georgescu.
Primarul Mihai Frunză, care a participat la eveniment, a felicitat cadrele didactice de la Școala nr. 4 pentru proiectul inițiat și i-a lăudat pe copii atât pentru expoziție, cât și pentru programul artistic prezentat.
„Noi, românii, dar în special aici, în Bucovina, avem obiceiuri și tradiții deosebit de frumoase, care ar fi păcat să se piardă, căci sunt comoara noastră. E minunat să văd acești copii în costume populare, decorând ouă, recitând sau cântând așa frumos din repertoriul pascal”, a spus primarul Frunză.