Măsură extremă

Copii luați de lângă mama care trăia pe drumuri



– Pentru că o mamă nu vrea să-și dea copiii la stat, deși se află în situație de risc, Protecția Copilului a cerut o măsură care să permită ridicarea celor doi frați fără consimțământul acesteia
Măsură extremă în cazul a doi minori fără adăpost, care, de mai bine de două săptămâni, dorm sub cerul liber, în fața Primăriei din Bălcăuți, împreună cu mama lor. Pentru că femeia nu este de acord ca cei doi copii ai săi să ajungă la stat, deși se află în situație de risc, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a cerut instanței sucevene să aprobe o Ordonanță președințială care să permită instituției sucevene să ridice copiii fără acordul părinților. Cei doi frați, Iulian și Mirela Sava, vor fi internați mai întâi în Centrul de Urgență Suceava, după care vor fi transferați, cel mai sigur, într-un centru de plasament. Deși are mama și un frate în Bălcăuți, mama minorilor nu a fost primită de aceștia să locuiască la ei, împreună cu cei doi nepoți, pe motiv că Ioana Sava este recalcitrantă și iscă diverse scandaluri. Primăria Bălcăuți nu poate să-i ofere un ajutor social femeii, și nici o locuință socială, pentru că aceasta are domiciliul în localitatea Vidra, unde a locuit alături de tatăl copiilor. Primăria i-a sugerat femeii să-și caute un loc de muncă pentru a putea să-și închirieze o cameră, în care să locuiască cu copiii. Până atunci, cei doi frați vor fi luați în grija statului.



Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante