Atletism

Copii I și II vor alerga pentru medalii la Cupa Sucevei

Sala de atletism din complexul sportiv Areni va găzdui astăzi o nouă competiție

La două săptămâni după organizarea Cupei Sucevei la atletism pentru juniori, în această dimineață, de la orele 10.00, sala de atletism din cadrul complexului sportiv Areni va fi gazda celei de-a 20-a ediții a acestui concurs, dar pentru grupele de vârstă copii I și II. Competiția, ajunsă una de tradiție pentru atletismul sucevean va aduna la start sportivi din tot județul Suceava, dar și din zona Moldovei, mai exact din Botoșani și Iași. Concursul se va desfășura pe trei probe, atât la masculin, cât și la feminin, una de viteză, în care copiii I vor alerga 60 de metri, iar copiii II, 50 de metri, una de rezistență, la copii I vor fi 800 de metri, iar la copii II se va alerga pe distanța a 600 de metri și o probă de săritură în lungime. La finalul concursului
organizatorii Cupei Sucevei, Asociația Județeană de Atletism, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava și Consiliul Județean Suceava vor oferi premii tinerilor atleți, dar și diplome, cupe și medalii.

Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică