Un proiect inedit a fost pus în practică săptămâna aceasta la Suceava – ”Ziua Lecturii, la grădiniță”. Chiar dacă cei mici nu știu încă să citească, aceștia au primit vizita unor invitați speciali, care au dat viață poveștilor prin interpretare artistică și talent.
Un astfel de spectacol-lectură cu invitați speciali a fost oferit luni copiilor de la Grădinița Obcini, pentru a marca Ziua Lecturii (sărbătorită duminică, 15 februarie).
Adrian Păduraru, managerul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, și Alexandru Covașă, actor și manager NEST TV, au încântat copiii cu povești din care au avut de învățat, fiind ajutați în acest demers de două mascote care și-au intrat foarte bine în rol – un iepuraș drăgălaș și șireata vulpe, cu care au și interpretat un cântecel vesel. Poveștile au ”prins viață” și i-au fermecat pe toți cei prezenți.
”De Ziua Națională a Lecturii, am avut imensa bucurie de a coordona un proiect de suflet, născut din dorința de a le arăta celor mici că lectura este o forță care unește întreaga comunitate. Grădinița cu Program Normal Obcini s-a transformat astăzi într-un tărâm al imaginației. Atmosfera a fost cu adevărat de vis, iar acest lucru s-a datorat invitaților noștri speciali, care au dat glas personajelor preferate ale copiilor”, a spus inspectorul școlar pentru educație timpurie, Maria Todereanu, care a inițiat proiectul, implementat deja în mai multe unități educaționale.

”Cred că este foarte important un astfel de proiect, iar pe de altă parte este foarte plăcută și pentru noi revenirea la contactul cu ingenuitatea copilăriei. Este minunat… De-a lungul timpului am lucrat cu copiii, inclusiv de vârsta asta, sunt un public minunat și interacțiunea cu ei este foarte plăcută. Universul copiilor este fascinant, iar relația adult-copil îi ajută pe cei mici, dar ne îmbogățește (n.r. spiritual) pe noi”, consideră Adrian Păduraru – directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, care a adus magia scenei în mijlocul preșcolarilor prin măiestria lecturii sale, în care a fost narator, dar a intrat și în rolul personajelor.
Pe placul copiilor a fost și Alexandru Covașă – managerul televiziunii NEST TV, care a interpretat ”Povestea ursului cafeniu”, demonstrând că povestea este cel mai puternic mesaj pe care îl putem transmite mai departe.
Și de această dată, prezent la manifestări a fost și subprefectul Bogdan George Păstrăv, susținător al rolului educației pentru întreaga comunitate, care a mărturisit că a trăit din plin emoțiile copiilor, care au fost depășite de ale sale, mai ales că este părinte.

Succesul acțiunii s-a datorat foarte mult implicării de care au dat dovadă cadrele didactice de la GPN Obcini, sub coordonarea directorului unității, prof. Elena Dochia, pregătind decorurile necesare, cadrul de desfășurare și participând efectiv la spectacolul-lectură.
”Succesul activităților noastre se datorează în primul rând colectivului unit, copilașilor și părinților, care ne sprijină de fiecare dată. Fără ei nu am putea realiza nimic. Ne bucurăm că am mai demarat o activitate care va fi apreciată de toți”, a menționat dir. GPN Obcini, Elena Dochia.
”Poveștile citite nu sunt doar amintiri, ci semințe de înțelepciune și creativitate plantate în sufletele celor mici”, a concluzionat Maria Todereanu, inspector pentru învățământul preșcolar, care, alături de colegii din Inspectoratul Școlar Județean, vrea să extindă proiectul la nivel de județ.






