O fetiță în vârstă de 7 ani și un băiețel de numai 4 ani au căzut victime în accidente rutiere după ce au ieșit brusc în fața unor mașini. Cele două accidente s-au petrecut acum două zile, marți, iar din fericire consecințele nu au fost grave, copiii suferind leziuni ușoare.
Ambele accidente s-au petrecut în jurul orei 8.00. Într-un prim caz, pe DJ 178 B, în orașul Cajvana, o minoră în vârstă de 7 ani, localnică, a fost acroșată de un autoturism condus de un șofer în vârstă de 32 de ani, din Todirești. Din ancheta poliției rezultă că șoferul a fost surprins de apariția bruscă pe carosabil a minorei, care s-a angajat în traversare fără a se asigura. Poliția precizează că în urma impactului fata a suferit leziuni care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Al doilea accident s-a petrecut pe drumul comunal Uncești, în comuna Bunești. Conform anchetei poliției, un copil în vârstă de 4 ani, domiciliat în Vulturești, a coborât din autoturismul mătușii sale și s-a angajat în traversarea străzii în fugă, fără a se asigura, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un localnic în vârstă de 27 de ani. Minorul a fost diagnosticat cu leziuni ușoare, care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.