Amendă

Copii cazați ilegal în tabăra Bucșoaia



Inspectorii sanitari l-au amendat pe administratorul taberei Bucșoaia după ce, la finele săptămânii trecute, au descoperit un grup de copii cazați ilegal în tabără.
Șeful Inspecției Sanitare de Stat Suceava, doctor Ludovic Abiței, a declarat ieri că în tabără au fost cazați 70 de copii din județul Bacău, asta în ciuda faptului că unitatea nu are autorizație sanitară de funcționare. Abiței a spus că deși bucătăria taberei a fost închisă în urmă cu un an de zile din cauză că nu dispune de condiții de igienă și necesită lucrări de renovare, mâncarea pentru cei 70 de copii se prepara chiar în blocul alimentar cu pricina. Șeful Inspecției Sanitare de Stat a precizat că excursia copiilor, proveniți din familii sărmane, a fost organizată de o parohie din județul Bacău și că aceștia erau însoți de măicuțe.
Controlul sanitarilor s-a făcut în urma unor sesizări primite de la persoane din zonă. Ludovic Abiței a adăugat că în tabără s-au făcut lucrări de renovare și chiar în acest moment se fac unele reparații, însă blocul alimentar de acolo este total necorespunzător.
În cazul celor 70 de copii exista un document scris în care se preciza că hrana excursioniștilor ar urma să nu fie preparată în tabără, însă această condiție a fost încălcată de către administratorul taberei, care a permis ca mâncarea copiilor să fie făcută acolo.
Acesta riscă o amendă între 10 și 40 de milioane de lei vechi, în conformitate cu normele sanitare în vigoare.
Tabăra Bucșoaia a fost închisă de sanitari anul trecut, după ce un grup de sportivi care a servit masa acolo a ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Controlul ulterior efectuat de către Autoritatea de Sănătate Publică a scos la iveală numeroase nereguli la blocul alimentar al taberei.



Recomandări

Copii cu tulburări de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama
Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a