Cei doi responsabili direcți de felul în care s-a desfășurat, anul acesta, Bacalaureatul, ministrul Educației, Cristian Adomniței, și Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, au ieșit în fața opiniei publice pentru a da seamă de scandalurile care au zguduit examenul: acuzații de fraudă în masă, subiecte aiuristice la Limba și literatura română, anchetarea de către DNA a unor suspiciuni de corupție la câteva licee din țară.
Urmărindu-le aserțiunile, ne permitem a observa că acestea nu trec de hotarele clișeelor cu care ne-au obișnuit, de nouăsprezece ani încoace, demnitarii postdecembriști în efortul de a reacționa la scandaluri în departamentele pe care le administrează.
Am regăsit astfel cu ușurință:
1) Contestarea vehementă a acuzațiilor că în acest an desfășurarea Bacalaureatului a evidențiat grave slăbiciuni.
Atât ministrul, cât și secretarul de stat au minimalizat lipsurile, taxându-le drept nesemnificative, semnificativ – au declarat domniile lor – fiind faptul că lucrurile au stat în general bine.
Dincolo de împrumutul făcut de la propaganda comunistă prin operarea cu distincția semnificativ-nesemnificativ, cei doi au pus lipsurile pe seama grelei moșteniri. Doamna Svetlana Preoteasa a ținut să sublinieze că actuala conducere a ministerului e prima de coloratură PNL din 1990 încoace. Ea, această conducere, a moștenit un sistem de la „alți miniștri care s-au aflat la conducerea ministerului”.
2) Contracararea scandalurilor prin atribuirea lor unor comploturi politice. Mărturisitor al tezei conspiraționiste de tip OTV, Cristian Adomniței a denunțat astfel ceea ce domnia sa a numit „o sabotare premeditată, cu implicații politice, a acestui examen național”.
Acuzația de sabotaj a făcut esența dictaturii staliniste în România.
Iat-o reînviată în 2008!
Și nu de un politician venit din nomenclatura anilor 50, ci de unul foarte tânăr.
3) Găsirea țapului ispășitor în eterna invocare post-decembristă a mentalităților comuniste.
Cei doi n-au negat că în acest an s-a copiat la examen.
Domnul ministru a identificat copiatul ca fiind „o practică nedorită pe care am moștenit-o încă din perioada comunismului”.
Ce să înțelegem de aici?
Nici mai mult, nici mai puțin decât că elevii au copiat doar în comunism.
Asta ar însemna că, pe lângă alte nenorociri, comunismul s-a mai lăfăit și în aceasta: i-a învățat pe elevi să copieze.
Să lăsăm la o parte faptul că în comunism copiatul era un fenomen mai redus decât în capitalismul de azi.
Să lăsăm la o parte faptul că în 2008 au fost semnalate cazuri de copiat în masă cu complicitatea profesorilor mituiți sub pretextul fondului de protocol.
Să semnalăm doar faptul că domnul ministru e de profesie inginer.
Dacă ar fi fost cadru didactic ar fi priceput că unii elevi încearcă să copieze indiferent de regimurile politice.
Iar unii tipi bat câmpii indiferent de epoci istorice!
