Copia cu autografe a unui album The Beatles s-ar putea vinde la licitație cu 110.000 de euro



O copie a celui de-al optulea album de studio al trupei britanice The Beatles, „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band”, care are pe copertă autografele artiștilor, a luat prin surprindere experții în licitații după ce, cu o săptămână înainte de a fi scos la vânzare, a depășit cu mult estimările.
Albumul cu autograf va fi scos oficial la licitație pe 30 martie, de casa Julien’s Auctions, însă, la prelicitațiile postate online, acesta a depășit cu mult estimările inițiale, potrivit express.co.uk. Astfel, experții se așteptau ca respectiva copie să fie vândută pentru o sumă de aproximativ 18.750 de lire sterline (aproximativ 22.000 de euro), însă șefii casei de licitații au anunțat că, în urma semnalelor primite din partea fanilor Beatles, albumul se va vinde cu cel puțin 93.750 de lire sterline (aproximativ 110.000 de euro).
Însă copia cu autografele celor patru Beatles nu este singura piesă care le-a aparținut acestora și care va fi scoasă la licitație. O chitară VOX la care au cântat George Harrison and John Lennon va fi licitată pe 18 mai la New York. Potrivit estimărilor, instrumentul ar putea fi vândut cu 187.500 de lire sterline (aproximativ 219.000 de euro).
În ultima zi a anului 2012, o copie rară a albumului „Please Please Me”, semnat de toți cei patru membri ai trupei britanice The Beatles – John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, a fost vândut cu 12.000 de lire sterline, sumă care fusese respinsă într-o licitație care a avut loc înainte cu câteva săptămâni în Sussex.
Inițial, albumul a fost retras din licitație pentru că nu a reușit să obțină suma de 15.000 de lire sterline, cerută de proprietar, dar purtătorul de cuvânt al casei de licitații a declarat: „În cele din urmă, albumul a fost vândut pentru suma de 12.000 de lire sterline unui cumpărător privat”.
John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase și de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.