Probleme

Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului

Tirul a fost tractat până la intrare în Stroiești, unde a oprit pe partea dreapta a carosabilului pentru a nu încurca circulația

Tronsonul de cale ferată din zona Grădinița – Coșna a fost blocat, ieri, în jurul orei 19.00, de copaci doborâți de vânt. Pentru ridicarea copacilor de pe linie au fost solicitați angajați ai Ocolului Silvic și ai Primăriei Coșna, conform unui comunicat depresă remis de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Gășpărel. În sprijinul acestora au fost trimiși și patru pompieri militari de la detașamentul din Vatra Dornei, cu echipamente specifice.
Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate mai ales în zona Ratoș-Siret, pe DN 17 A Sadova – Palma – Rădăuți – Dornești, DN 17 B Vatra Dornei – Broșteni și DN 18 Suceava – Ciocănești – Cârlibaba. “Ninge peste tot, viteza vântului este de 40-50 km/oră, iar temperatura este în jur de zero grade”, a atenționat Diana Gășpărel, în comunicat.
La munte a fost ieri cod roșu de viscol. Prefectura Suceava a transmis o avertizare de cod roșu pentru intervalul orar 17.00-23.00. Vântul a suflat cu rafale de 140-160 de kilometri pe oră la cote de peste 1800 de metri.
În zona Ratoș – Siret, mai multe vehicule care nu au putut înainta, inclusiv un tir, au fost tractate cu o volă.
Pe drumurile județene, DJ 175 la Izvoarele Sucevei s-a acționat cu material antiderapant și utilaj cu lamă, la fel pe DJ 175 B Pojorâta-Rarău, DJ 178, la Măzănăești și DJ 209 C Măzănăești-Berchișești. Problemele în trafic au fost amplificate de ninsoarea spulberată de viscol, de sulurile de zăpadă și de zăpada frământată de pe carosabil.
La ora 18,00, circulația a fost îngreunată pe DN 2E, în zona Rădășeni, din cauza precipitațiilor, a devierii traficului de pe DN 2 și a unui autocamion care a blocat drumul, în urma unui accident, și nu putea fi tractat.
În jurul orei 20,30, un tir a avut nevoie să fie tractat în zona Stroiești.
Un alt blocaj, în zona Ilișești, a fost rezolvat, la aproximativ aceeași oră.
La închiderea ediției, pe toate drumurile din județ se circula în condiții de iarnă. Nu erau drumuri închise.
Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a fost funcțional.

Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Copaci căzuți peste calea ferată, blocaje rutiere și circulație îngreunată, din cauza viscolului
Tirul a fost tractat până la intrare în Stroiești, unde a oprit pe partea dreapta a carosabilului pentru a nu încurca circulația
Tirul a fost tractat până la intrare în Stroiești, unde a oprit pe partea dreapta a carosabilului pentru a nu încurca circulația

Recomandări

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor