Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava

Locul în care s-a produs incidentul
Locul în care s-a produs incidentul

Incident grav în curtea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, unde un copac rupt a căzut peste o femeie.
Din primele informații, accidentul s-a produs în timpul unei lucrări programate, în timp ce un arbore era doborât de o echipă de lucru.
Femeia accidentată este angajată a instituției.
O echipă de la Domeniul Public al Primăriei municipiului Suceava efectua lucrări de tăiere a copacilor, pentru lărgirea căii de acces.
La fața locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, care a acordat îngrijiri femeii, care era în stare gravă, cu leziuni prin zdrobire la un picior.
Victima este coordonator personal de specialitate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava

Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava
Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava

Lucrarea de lărgire a aleii de acces la DGASPC, prin îndepărtarea a 12 arbori, era impusă de normele de protecție ale ISU, în vederea autorizării unei investiții de reabilitare a clădirii instituției. Pentru tăierea arborilor erau obținute avizele de mediu necesare.
Pentru efectuarea lucrării a fost trimisă o echipă de la Direcția Domeniului Public, iar ca măsuri de protecție a fost închisă circulația auto și pietonală de pe principala cale de acces.
Poarta era închisă, dar nu încuiată, iar angajata instituției ar fi intrat pe acolo ignorând semnul cu ”circulația interzisă”.
Cei care se ocupau de operațiune spun că i-au atras atenția că nu se circulă pe acolo, le-a spus că e angajată a instituției și că se grăbește, atunci au rugat-o să nu circule pe alee, ci pe iarbă, pe partea opusă, pe unde a mers, a intrat în clădire și nu a stat decât puțin timp.
Ghinionul a făcut că a ieșit din clădire, vorbind la telefon, când primul copac era deja tăiat, iar în loc să meargă spre iarbă, pe unde a venit inițial, a făcut câțiva pași exact pe alee, aproape de zona unde se tăia trunchiul de 3 metri lungime, rămas după îndepărtarea crengilor.

Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava
Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava

Se pare că din cauza zgomotului drujbei și a faptului că vorbea la telefon, femeia nu a auzit strigătele muncitorilor care o avertizau de pericol, copacul retezat prăbușindu-se exact în direcția ei.
Conform martorilor oculari, zona în care lucrau muncitorii nu era delimitată, iar accesul nu era efectiv interzis.

Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava
Copac căzut peste angajata unei instituții din Suceava

Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Profesori și elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava – promotori ai excelenței europene în educația din domeniul lactatelor, prin participarea la proiectul AEDIL Dairy CoVE