Coolio, dat în urmărire de poliția americană



Rapperul Coolio a fost dat în urmărire generală de poliția americană, după ce un judecător din Los Angeles a decis să elibereze un mandat de arestare pe numele cântărețului, informează femalefirst.co.uk.
Potrivit femalefirst.co.uk, care citează site-ul TMZ.com, autoritățile americane au luat această decizie din cauză că rapperul Coolio a încălcat termenii regimului de eliberare condiționată și nu s-a prezentat, luni, la o audiere obligatorie.
Avocatul rapperului a declarat că a încercat să ia legătura cu clientul său, însă acesta nu a putut fi contactat.
Coolio se afla în regim de eliberare condiționată din 2009, după ce a pledat vinovat la acuzația de posesie de droguri. Coolio a fost arestat, în martie 2009, pe aeroportul internațional din Los Angeles. Autoritățile au declarat că au descoperit cocaină în bagajele rapperului.
Pe numele lui real Artis Leon Ivey Jr., Coolio, în vârstă de 45 de ani, este celebru pentru hitul „Gangsta’s Paradise”, care a avut succes în anii ’90, această piesă fiind inclusă și pe coloana sonoră a filmului „Minți periculoase/ Dangerous Minds” (1995).