Amenzi și... prevenire

Control al poliției printre bicicliști, după patru accidente mortale și șapte grave printre aceștia

Beat pe bicicletă
Beat pe bicicletă

Polițiștii rutieri suceveni au organizat, săptămâna trecută, acțiuni de control axate pe responsabilizarea și conștientizarea bicicliștilor și mopediștilor care circulă pe șoselele din județ. Acțiunea a venit în condițiile în care statisticile Serviciului de Poliție Rutieră Suceava arată că în primele șase luni ale acestui an, la nivelul județului s-au produs 11 accidente grave provocate de bicicliști, soldate cu patru morți și șapte răniți grav din rândul acestora. Acest cifre fac ca indisciplina bicicliștilor să fie a treia cauză a accidentelor grave care au loc în județul Suceava, la nivelul primei părți a anului în curs.
În cadrul acțiunii din ziua de 22 iulie polițiștii au constatat nouă infracțiuni (în special lipsa permisului de conducere pentru conducătorii de mopede) și au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 80.000 lei (cele mai multe dintre ele fiind aplicate bicicliștilor, mopediștilor și căruțașilor).
În cazul bicicliștilor, s-a insistat și pe prevenire.
Polițiștii din cadrul structurii de analiză și prevenire a criminalității și cei din cadrul Serviciul Rutier au purtat discuții cu peste 100 de bicicliști. Au fost distribuite veste relectorizante atât copiilor, cât și adulților, fiindu-le prezentate elemente de legislație rutieră specifice dar și pericolele la care se expun prin nerespectarea regulilor rutiere.
Bicicliștilor li s-au explicat regulile elementare de deplasare, cum ar fi vârsta minimă de 14 ani, interzicerea consumului de alcool, traversarea drumului pe lângă bicicletă și nu pe bicicletă, acordarea de prioritate, circularea pe piste și, acolo unde nu există, cât mai aproape de marginea drumului etc.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost monate și 30 de plăcuțe reflectorizante căruțașilor în cadrul unei acțiuni organizate în parteneriat cu Brian Douglas, sprijin constant al polițiștilor în activitățile preventive.

Veste împărțite bicicliștilor
Veste împărțite bicicliștilor
Beat pe bicicletă
Beat pe bicicletă

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Un BMW și un Mercedes, cu alerte de căutare din Franța și Italia, ridicate de polițiști în urma unei razii

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său