– Viceprimarul municipiului Suceava Marian Ionescu a declarat ieri că acțiunea de control va fi desfășurată de Compartimentul Transport și Biroul Autorizare Control
Activitatea de control a transportului public cu microbuze maxi taxi din municipiul reședință de județ se va desfășura, începînd cu perioada imediat următoare, zilnic. Această hotărîre a fost luată de viceprimarul Marian Ionescu, avîndu-se în vedere haosul care domnește în ultima vreme în transportul public local sucevean. „Ținînd cont de situația care este și care s-a creat în activitatea de transport cu maxi taxi, Compartimentul Transport din cadrul Primăriei Suceava va face controale zilnice pentru a-i depista pe cei care nu au contact cu primăria. Cînd este haos, este o situație de incertitudine, oamenii își fac de cap”, a declarat Marian Ionescu. Potrivit acestuia, fără această acțiune concertată de control nu se poate eradica pirateria și civiliza operatorii locali de transport. Totodată, pe lîngă controalele efectuate de Compartimentul Transport, Marian Ionescu intenționează să formeze și o echipă mixtă formată din angajați ai Compartimentului Transport și ai Biroului Autorizare – Control. „Aceste controale nu sînt pentru a intimida pe cineva, sînt instituite pentru a reglementa această activitate de transport care trebuie să fie în folosul cetățeanului. Patronii de maxi taxi nu trebuie să o ia ca pe un afront la adresa lor”, a conchis viceprimarul Ionescu. La începutul săptămînii, în urma controlului inspectorilor Autorității Rutiere Române, a polițiștilor de la Rutieră și a inspectorilor Primăriei Suceava, numărul microbuzelor maxi-taxi de pe traseele din municipiu s-a înjumătățit, nefiind depistat nici un transportator „pirat”. Acest lucru s-a întîmplat în condițiile în care cu cîteva zile înainte existau informații că pe trasee se află mai multe microbuze „pirat” care au profitat de haosul care domnește de mai mult timp pe piața suceveană de transport public local. Echipele de control au verificat în urmă cu cîteva zile 28 de microbuze maxi-taxi, iar nu mai puțin de 20 de maxi-taximetriști au și fost amendate. Dintre aceștia, 17 au fost amendați pentru lipsa documentelor de transport, doi pentru faptul că șoferii nu eliberau bilete de călătorie, iar unul pentru faptul că avea ITP-ul (n.r.-inspecția tehnică periodică a mașinii) expirat.
