REACȚIE

Controale trimise la Slatina după incidentele din ultima perioadă

– Ieri dimineață, o echipă de la Poliția Municipiului Fălticeni a descins în comuna Slatina, pentru a verifica aspectele semnalate de „Monitorul de Suceava”
Starea de teroare în care trăiesc mai mulți locuitori din comuna Slatina, din cauza unei bande de tineri care își fac de cap în zonă, prezentată pe larg în ediția de ieri a cotidianului nostru, nu a rămas fără răspuns din partea Inspectoratului Județean de Poliție Suceava (IPJ. Conducerea IPJ Suceava a dispus trimiterea unei echipe de la Poliția Municipiului Fălticeni la Postul de Poliție din Slatina, pentru a verifica cele prezentate de cotidianul nostru și pentru a lua măsurile ce se impun. „Un colectiv de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, condus de către șeful Biroului Poliției Rurale Fălticeni, subcomisarul Constantin Gagiu, s-a deplasat în localitatea respectivă, pentru a acorda sprijin direct și eficient în gestionarea situației operative din zonă. În perioada următoare, situația va fi monitorizată din punct de vedere polițienesc și se vor efectua cercetări pentru a se stabili dacă există o legătură de cauzalitate între agresiunea de acum aproape doi ani asupra consilierului local Vasile Mogârzan și evenimentele ulterioare. Totodată, polițiștii vor cerceta dacă agresiunile petrecute s-au îndreptat împotriva celor care au depus mărturie în legătură cu incidentele văzute. În funcție de cele constatate, se vor lua măsurile care se impun. Dacă agresorii vor continua să opună rezistență în activitatea de cercetare a Poliției, se vor folosi toate mijloacele de care dispun oamenii legii pentru restabilirea ordinii și liniștii publice în localitate”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu. Nu este exclus ca în zonă să fie trimise și trupele speciale ale Detașamentului Poliției pentru Intervenție Rapidă, aceasta dacă starea de normalitate nu va reuși să fie restabilită. Reacția IPJ Suceava vine după ce cotidianul nostru a prezentat atmosfera tensionată care domnește în comuna Slatina, acolo unde un grup de câțiva tineri provoacă evenimente violente, care merg de la tentative de omor, bătăi și distrugeri și se termină cu amenințări și scandaluri.

Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite