– Echipaje formate din comisari de mediu și polițiști suceveni vor verifica, în decembrie, mașinile care transportă brazi pentru Crăciun
Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Suceava vor monitoriza, pe parcursul lunii decembrie, acțiunea de tăiere și de transport al brazilor pentru Crăciun pe raza județului Suceava. Potrivit comisarului șef Constantin Harasim, echipe mixte, formate din comisari de mediu și agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, vor opri mașinile care transportă brazi și vor verifica la sânge actele de proveniență a arborilor tăiați. Acțiunea are drept scop depistarea tăierilor ilegale și a furturilor de brazi din pădurile județului Suceava. Acțiunea va începe de luni și se va desfășura până în 20 decembrie.
Controalele comisarilor de mediu, împreună cu Poliția, se vor efectua în paralel cu verificările făcute de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava.
Comisarii de mediu suceveni au acționat și săptămâna trecută în domeniul silvic, efectuând patru controale neplanificate. Verificările au fost efectuate de două echipaje care au acționat în zona Marginea- Sucevița, respectiv Ciocănești – Vatra Dornei. Comisarii de mediu suceveni s-au concentrat pe activitatea gaterelor, fiind nevoiți să aplice trei amenzi în valoare totală de 5.500 RON (55 de milioane de lei vechi). Au fost sancționați administratorii A.F. Curea Dimitrie din Marginea, S.C. Voievod SRL Sucevița și S.C. Mira-Corelia SRL Ciocănești, pentru eliminarea deșeurilor din lemn, rumeguș și coajă de copac, pe suprafețe neamenajate, naturale. Deșeurile din lemn produc distrugeri și contaminări ale solului, curățarea acestor suprafețe fiind foarte greu de făcut după ce deșeurile lemnoase sunt cuprinse de mucegai.





