Verificări

Controale la sânge în 24 de școli sucevene din mediul rural, din ianuarie până în martie



24 de școli sucevene din mediul rural vor primi, în perioada ianuarie-martie, vizita inspectorilor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Școli gimnaziale și licee vor fi inspectate, iar comisia de analiză trebuie să acorde calificative care să evidențieze calitatea actului educațional în respectivele școli – Nesatisfăcător, Satisfăcător, Bine, Foarte bine și Excelent.
În agenda vizitelor de evaluare sunt cuprinse activități ca: asistențe la ore, studierea documentelor școlare, vizitarea spațiilor școlare, interviuri cu părinți, elevi, cadre didactice, aplicarea unor chestionare, studierea rezultatelor elevilor etc.
Corpul de control al ARACIP este format din cel puțin doi membri.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava va sprijini școlile selectate în vederea verificărilor ARACIP.
Alte controale, din aprilie până în iunie
Școlile vor fi evaluate din perspectiva a 24 de indicatori de performanță, pentru fiecare din cei 24 de indicatori fiind propuse calificative. Nivelul minim pentru acreditare a unei școli este S (satisfăcător), calificativ care denotă că respectiva școală funcționează în condiții normale, conform legii. Calificativele B și FB se acordă pentru îndeplinirea unuia sau mai multor descriptori din standardul de calitate, iar calificativul Excelent se acordă doar în cazul în care școala depășește standardul, definește și aplică propriii descriptori. În cazul în care calificativele obținute de școlile din județ sunt nesatisfăcătoare, acestea vor fi obligate să elaboreze un plan de măsuri de îmbunătățire a calității, pentru un an de zile.
Vor fi controlate, în următoarele trei luni, următoarele unități: Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia (12-16 ianuarie), Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca (19-23 ianuarie), Școala Gimnazială Mănăstirea Humorului (19-23 ianuarie), Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești (26-30 ianuarie), Școala Gimnazială Pârteștii de Sus, Cacica (26-30 ianuarie), Școala Gimnazială Botoșana (9-13 februarie), Școala Gimnazială Calafindești (9-13 februarie), Școala Gimnazială Poiana Stampei (16-20 februarie), Școala Gimnazială Nr. 1 Iaslovăț (16-20 februarie), Școala Gimnazială „Ion Barbir” Capu Câmpului (16-20 februarie), Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Cârlibaba (23-27 februarie), Școala Gimnazială Ciocănești (23-27 februarie), Școala Gimnazială Cornu Luncii (2-6 martie), Școala Gimnazială Crucea (2-6 martie), Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea” Dolheștii Mari (9-13 martie), Școala Gimnazială Dornești (9-13 martie), Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni (16-20 martie), Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare (16-20 martie), Școala Gimnazială Nr. 2 Marginea (16-20 martie), Școala Gimnazială Frătăuții Vechi (23-27 martie), Școala Gimnazială „Ion Suhane” Frumosu (23-27 martie), Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei (23-27 martie), Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănțești (23-27 martie), Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârteștii de jos (23-27 martie).
În perioada aprilie-iunie 2015 alte peste 20 de școli sucevene, din mediul urban și rural, vor fi sub lupa ARACIP.
ARACIP constată eventuale probleme și propune soluții
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) este organismul a cărui sarcină este aceea de a supraveghea ca fiecare instituție de învățământ din țară să îndeplinească câteva cerințele minime care să-i permită desfășurarea cursurilor. Întregul proces de evaluare își propune constatarea unor eventuale probleme și deficite în școli în scopul de a găsi cel mai bun mod de a fi remediate sau îmbunătățite. ARACIP are puterea de a autoriza sau acredita anumite specializări din cadrul școlilor.



Recomandări

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională
Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională