Nemulțumiri

Controale la asociațiile de proprietari din Suceava

Activitatea asociațiilor de proprietari din municipiul Suceava va fi verificată amănunțit de o comisie specială, formată din reprezentanți ai ANRSC și Primăriei Suceava.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că activitatea acestei comisii va începe de săptămâna viitoare, iar verificarea asociațiilor se va face atât prin sondaj, cât mai ales pornind de la sesizări ale cetățenilor, nemulțumiți de modul de repartizare a costurilor la încălzire sau apă caldă.
“Echipa de control va verifica atât modul de funcționare a sistemului centralizat de distribuție a energiei termice, cât și modul în care facturile sunt repartizate pe fiecare locatar în parte. Avem deja o serie de sesizări, dar ne așteptăm ca numărul acestora să crească în perioada următoare”, a declarat Ion Lungu.
În plus, în cadrul Primăriei va fi înființat un post telefonic cu program permanent, la care cetățenii, dar și asociațiile de proprietari, vor putea veni cu sesizări referitoare la serviciile de utilități.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local