În perioada 4–6 aprilie, 344 de polițiști rutieri, judiciariști, de ordine publică și din structurile de investigare a fraudelor, împreună cu 24 de ofițeri și agenți ai Serviciului de Poliție Transporturi Suceava, au desfășurat acțiuni și controale în vederea respectării legalității în domeniul actelor de comerț, pentru prevenirea și combaterea infracționalității cu violență și a infracționalității contra patrimoniului și pentru siguranța traficului rutier.
Au fost controlați 173 de agenți economici și au fost verificate 638 de vehicule. În cadrul activităților de control au fost constatate 42 de infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate în total 805 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 240.605 lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 6.000 lei.
„Prezența activă a polițiștilor în zonele de risc infracțional și pe drumurile naționale și europene a făcut ca în perioada de referință să nu se înregistreze nici o infracțiuni stradală. De asemenea, la nivelul întregului județ nu s-au înregistrat accidente rutiere grave și nici infracțiuni cu violență”, se precizează în comunicatul poliției.
Polițiștii au subliniat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.