Controale în târguri, piețe și la unități economice, pentru prevenirea pestei porcine



Polițiștii din cadrul IPJ Suceava și al subunităților, cu sprijin din cadrul DSVSA Suceava, au organizat și executat, în perioada 28 – 29 iulie 2018, între orele 05.00 – 09.00, acțiuni pe raza județului Suceava, pentru a se asigura că sunt respectate prevederile legale în ceea ce privește comercializarea animalelor în târguri, în condițiile în care această activitate a fost suspendată, la nivel național, pe perioadă nedeterminată, din cauza pestei porcine. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost verificate 24 de unități economice care își desfășoară activitatea în cadrul târgurilor sau în zona acestora și au au fost aplicate de către polițiști 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.030 lei. Totodată, polițiștii împreună cu specialiștii DSVSA Suceava au acționat în data de 28 iulie în târgul organizat în orașul Vicovu de Sus, fiind efectuate controale în trafic și aplicate 2 amenzi a cate 720 lei fiecare pentru transport animale fara documente de proveniență și/sau neidentificate.Au fost efectuate și controale în incinta pieței, fiind confiscate 41,8 kg produse alimentare (preparate carne/conserve/lactate) și fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale in valoare de 2800 lei.Ulterior, în data de 29 iulie 2018, polițiștii și specialiștii DSVSA Suceava s-au deplasat în târgul din localitatea Verești, fiind aplicate 3 amenzi a cate 600 lei fiecare pentru transport animale fără documente de proveniență și/sau neidentificat.În județul Suceava există 10 târguri autorizate.”Polițiștii și specialiștii DSVSA Suceava solicită cetățenilor să anunțe de îndată la medicul veterinar eventualele cazuri de îmbolnăvire la porci sau moartea acestora, în vederea examinării și recoltării probelor de laborator. De asemenea, informăm cetățenii că este interzisă comercializarea animalelor, inclisiv a porcilor în târgurile de animale.Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând riscul de ămbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă un impact social puternic din punct de vedere economic”, se anunță în comunicatul IPJ.



Recomandări

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn
Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență