Oamenii de afaceri din județ se plâng că firmele pe care le administrează au devenit ținta unor controale în serie ale instituțiilor descentralizate ale statului. Acest lucru a fost ridicat și în ultima ședință de Consiliu Județean, aleșii locali și mai marii acestei instituții fiind informați despre „campania foarte agresivă de controale”.
Informarea a fost făcută de consilierul județean din partea PP-DD Sorin Isopescu, care a precizat că aceste nemulțumiri i-au fost semnalate de mai mulți oameni de afaceri.
„Foarte mulți administratori de firme cu care am discutat au ridicat această problemă a controalelor excesive. Practic, oamenii se plâng că sunt hărțuiți și nu își pot derula activitatea în condiții normale”, a declarat Sorin Isopescu.
Consilierul județean este de părere că ar trebui constituită o comisie de dialog, la care să participe toți șefii de instituții descentralizate din Suceava cu atribuții de control și unde să se discute despre maniera în care să fie respectată și legea și să nu se mai ajungă la excese.
„Toată lumea este de acord că legea trebuie respectată, iar aceste controale își au rostul lor. Dar oamenii de afaceri doresc o mai mare flexibilitate, firește în limitele legale, pentru a-și putea continua activitatea, în caz contrar existând riscul închiderii unor firme”, a menționat Sorin Isopescu.
Acesta este de părere că o eventuală restrângere de activitate care ar viza alte societăți comerciale care funcționează în prezent în județ ar avea efecte extrem de negative asupra economiei locale, mai ales în actualele condiții de criză.
„Semnalul de alarmă pe care vreau să-l trag este unul extrem de serios. Prin această cascadă de controale este afectată și credibilitatea firmelor, care are ca efect suspiciuni din partea furnizorilor și a clienților, iar în final se poate ajunge la blocaje și falimente, un lucru deloc de dorit în acest moment”, a adăugat consilierul județean PP-DD Sorin Isopescu.