Controale ale DSP și CAS Suceava la spitalele din alte județe



– Reprezentanții DSP Suceava au verificat spitalele din județul Harghita, iar cei ai CAS Suceava spitalele din județele Cluj, Bistrița și municipiul București
– “Cred că în urma acestor controale unii vor mai primi bani, unitățile care nu au servicii și au datorii se vor restructura. Noi am cules datele și le-am pus la dispoziția Comisiei Centrale constituite la nivelul Ministerul Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a declarat dr. Alexandru Lăzăreanu, director adjunct DSP Suceava
Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) și ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava au participat în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie a.c. la o amplă acțiune de control la spitalele din municipiul București și din alte trei județe ale țării. Scopul acestor verificări coordonate de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate a fost analiza arieratelor din sistemul sanitar românesc, știută fiind intenția Ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, de a achita odată cu începutul noului an toate datoriile spitalelor din România. Din partea DSP Suceava, la această acțiune de control au participat directorul adjunct Alexandru Lăzăreanu și Mihaela Bălineanu. “DSP Suceava a format echipă cu CAS Neamț și am controlat Spitalul Județean din Miercurea Ciuc și spitalele municipale din Odorheiu Secuiesc și Ghiorghieni, unități sanitare din județul Harghita. Am primit un ghid de control și timp de o săptămînă, în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie a.c., am verificat activitatea din ultimii trei ani a unităților mai sus menționate referitoare la facturi neachitate, servicii neachitate, arierate”, a declarat dr. Alexandru Lăzăreanu. Adjunctul DSP Suceava consideră că în urma aceste verificări este posibil ca în unele unități sanitare să fie luate măsuri drastice. “Cred că în urma acestor controale unii vor mai primi bani, unitățile care nu au servicii și au datorii se vor restructura. Noi am cules doar datele și le-am pus la dispoziția Comisiei Centrale constituite la nivelul Ministerul Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a comentat dr, Lăzăreanu. Purtătorul de cuvînt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, a precizat, ieri, că instituția pe care o reprezintă a verificat spitale din București și din județele Cluj și Bistrița cu trei echipe de control. “CAS Suceava a avut trei echipe de control dirijate de CNAS și Ministerul Sănătății. Președinții comisiilor de verificare au fost reprezentanți ai Ministerul Sănătății. Rezultatele acțiunilor de control vor fi evaluate de Comisia Centrală de analiză și evaluare constituită din reprezentanți ai ministerului de resort și ai CNAS pe baza rapoartelor prezentate de comisiile mixte de control”, a spus Anda Sălăgean. În județul Suceava controalele au vizat doar Spitalul Județean de Urgențe Sf. Ioan cel Nou Suceava, unde au fost trimiși în control reprezentanți ai CAS și DSP din județele Olt și Teleorman.