Contribuția la pensiile private obligatorii va crește la 2,5% din venitul brut, în ianuarie 2009



Contribuția virată către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) va crește cu 0,5 puncte procentuale, la 2,5% din venitul brut al fiecărui participant la sistem, începând cu colectarea din luna ianurie 2009, a declarat, miercuri, președintele CSSPP, Mircea Oancea. „Această majorare este prevăzută în legislație și va fi aplicată începând cu luna ianuarie a anului 2009, mai precis în data de 20 ianuarie, când vor fi virați banii din contribuțiile din bugetul asigurărilor sociale de stat către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II)”, a spus Oancea.
Întrebat dacă bugetul asigurărilor sociale de stat este pregătit să suporte această majorare, președintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a afirmat că legislația este foarte clară în acest sens și, în cazul în care se va pune problema amânării, autoritatea va prezenta factorilor de decizie argumentele care susțin menținerea prevederilor legislative.
„Și noi, reprezentanții Comisiei, am auzit de zvonurile care s-au vehiculat în ultimele zile, dar legislația este foarte clară în acest sens și nu credem că va fi modificată”, a spus Oancea.
Potrivit legislației, în primul an de activitate 2% din contribuția totală de 9,5% din venitul brut pentru asigurările sociale pe care o plătește fiecare angajat va ajunge în administrare privată. În termen de opt ani, procentul va crește la 6%.
Prima contribuție către fondurile prezente pe Pilonul II a avut loc la 20 mai 2008, suma virată ridicându-se la 88,19 milioane de lei.
La ultimul termen de plată, 20 noiembrie, fondurile de pensii private obligatorii au încasat 104,3 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).
Pe Pilonul II activează 14 societăți, care administrează câte un fond de profil.
Cele 14 fonduri aveau 3,94 milioane de clienți și active de 715,72 milioane de lei în luna noiembrie, potrivit datelor CSSPP.