– Sucevenii au sprijinit anul trecut cu 954 milioane de lei vechi un număr de 276 de entități nonprofit, în condițiile în care în 2005 se putea vira fundațiilor doar 1% din impozitul datorat fiscului
Începînd cu acest an, contribuabilii persoane fizice pot sprijini organizațiile neguvenamentale (ONG-uri, fundații) virînd în contul lor 2% din impozitul datorat statului pentru anul 2005. “Pentru deciziile de impunere aferente anului 2005, persoanele fizice pot dispune asupra venitului impozabil pentru 2% pentru sponsorizarea organizațiilor nonprofit înființate conform OUG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații”, a declarat Petrică Ropotă, directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava. Anul acesta s-a dublat cota din impozitul pe venit datorat statului cu care persoanele fizice pot sprijini activitatea entităților care au luat ființă în baza OUG nr. 26/2000. Potrivit conducerii DGFP Suceava, anul trecut un număr de 276 fundații sucevene au fost sprijinite de 3821 de contribuabili cu 954 milioane de lei vechi, din care 683 milioane de lei vechi au fost direcționați către unitățile nonprofit de contribuabilii din Suceava și comunele limitrofe, prin intermediul „Prevederii 1%” din Codul Fiscal. Numărul mic de contribuabili care au optat să vireze o parte din impozitul datorat bugetului statului este pus de finanțiști pe seama necunoașterii de către aceștia a prevederii legislative care le permite acest lucru. Petrică Ropotă a mai spus că persoanele fizice au posibilitatea să direcționeze 2% din impozitul pe venit aferent anului 2005 către o entitate nonprofit înființată conform ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații începînd cu 1 ianuarie 2006, prevederea fiind inclusă în modificările aduse recent la legea 571 din 2003 privind Codul Fiscal. Potrivit noilor reglementări ale legii 571/2003, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea de a alege o organizație neguvernamentală nonprofit în contul căreia să fie virat 2% din impozitul pe venitul global pe care îl datorează statului. Acesta este un mecanism democratic care contribuie la transparența politicii fiscale și bugetare, asistă organizațiile neguvernamentale în eforturile lor de a soluționa diferite probleme sociale și permite cetățenilor să contribuie la eforturile de a rezolva diferite probleme sociale fără a genera însă un cost suplimentar pentru aceștia. Practic cetățeanul spune statului modul în care vrea să fie cheltuită o parte din impozitul său. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare, donație sau contribuție, ci este o parte a bugetului de stat care este direcționată de către fiecare cetățean în parte către sectorul neguvernamental.





