Expoziție

„Contrast” – Un dialog vizual cu tinerii fotografi humoreni

Moment de la deschiderea expoziției de fotografie Contrast
Moment de la deschiderea expoziției de fotografie Contrast

La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a deschis zilele trecute expoziția de fotografie intitulată „Contrast”.
Se întâmplă ceva la Gura Humorului…
Organizată în foaierul muzeului humorean, expoziția, care etalează un număr de 34 de fotografii alb-negru și color, realizate de un grup de elevi entuziaști de la Colegiul „Alexandru cel Bun”, este, așa cum a remarcat la deschidere un profesionist cu ștate vechi în domeniu și un animator al activității de gen, artistul fotograf Marius Vasiliu, încă un semn că, „de la o vreme, la Gura Humorului se întâmplă ceva”.
La Gura Humorului, așa cum a subliniat el, „se întâmplă niște lucruri la care suntem părtași cu toții”, lucruri care se împlinesc întrucât s-a creat un cadru propice valorificării bogatului filon creativ.
14 expozanți, coordonați de prof. Florin Batîr Rusu
Cei 14 expozanți (Aida Pașcovici, Alina Simirea, Ana Iulia Nistor, Ana Maria Simirea, Cristina Rusu, Evelina Croitoru, Ionuț Misceac, Irina Popescu, Iulia Boca, Iulia Dranca, Magda Chichifoi, Maria Moroșan, Raluca Ursaciuc, Ștefan Tudor), care sunt elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun”, coordonați de prof. Florin Batîr Rusu, s-au prezentat curajoși în fața publicului cu o desfășurare vizuală prin care-și marchează prezența activă în urbe.
Semnalul a fost dat cu ceva timp în urmă cu expoziția intitulată „Egouri”, realizată, în mare parte, de aceeași echipă.
O provocare primită cu curaj, care a început deja să-și arate roadele
Așa cum a spus Elvira Romaniuc, directorul muzeului din Gura Humorului, juna și entuziasta echipă răspunde de fapt unei provocări, o provocare lansată de Marius Vasiliu (și acceptată și susținută de primarul Marius Ursaciuc) de a crea la Gura Humorului un nucleu de artiști fotografi care să se impună la ediția jubiliară din acest an, prima ediție cu adevărat internațională a Festivalului de Film și Diaporamă „Toamnă la Voroneț”.
O provocare primită cu curaj (deși unii au crezut la început că este doar un moft), care a început deja să-și arate roadele.
„La Gura Humorului se creează! Nu vă opriți, mergeți tot înainte!”
Implicat în această poveste atât ca diriguitor al urbei cât și ca părinte, Marius Ursaciuc (care în calitate de părinte a mărturisit că pasiunea pentru fotografie a fiicei sale este costisitoare) s-a pronunțat pentru sprijinirea și stimularea acestei echipe, pentru ca cea de-a XXX-a ediție a festivalului „Toamnă la Voroneț” să constituie startul internațional al tinerilor fotografi humoreni.
O expoziție la care prof. Florin Batîr Rusu (care a ales genericul „Contrast”) a subliniat că elevii săi au depășit de mult stadiul de novici în arta fotografică oferindu-le diplome de participare.
Expoziție care, așa cum a accentuat la final Marius Vasiliu, se constituie ca „un dialog cu tinerii”, un dialog vizual încheiat cu o urare încurajatoare: „La Gura Humorului se creează! Nu vă opriți, mergeți tot înainte!”.

Trei vinovați ai evenimentului - Florin Batîr Rusu, Marius Ursaciuc și Marius Vasiliu
Trei vinovați ai evenimentului - Florin Batîr Rusu, Marius Ursaciuc și Marius Vasiliu
Secvență de expoziție
Secvență de expoziție
Prof. Florin Batîr Rusu oferind diplome tinerilor fotografi
Prof. Florin Batîr Rusu oferind diplome tinerilor fotografi
Moment de la deschiderea expoziției de fotografie Contrast
Moment de la deschiderea expoziției de fotografie Contrast

Recomandări

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni
Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei