Interes

Contractul lui Ioan Bălan cu sucevenii



Ioan Bălan a luat notă de problemele pe care oamenii le ridică în fiecare comunitate în parte
Ioan Bălan a luat notă de problemele pe care oamenii le ridică în fiecare comunitate în parte

Candidatul PD-L la Camera Deputaților în colegiul Suceava 2, Ioan Bălan, și-a stabilit cinci priorități pentru zona sa, care cuprinde cartierul Burdujeni, orașul Salcea și comunele Adîncata, Ipotești, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, parafând un fel de contract cu locuitorii. Apă și canalizare pentru toate localitățile, circuit turistic între Cetatea de Scaun și Mănăstirea Dragomirna, infrastructură pentru școlile și căminele rurale, extinderea spațiului verde și rezolvarea problemelor legate de trafic și de poluare sunt obiectivele pe care candidatul democrat-liberal le va susține în calitate de deputat.
Bălan sprijină înființarea a două rute ocolitoare a municipiului Suceava, una pe traseul Moara-Mihoveni-Pătrăuți și cealaltă prin zona Salcea-Ipotești. El este de părere că cele peste 38.000 de autoturisme din municipiu, la care se adaugă și sutele de autoutilitare ce tranzitează Suceava „duc la ceea ce vedem acum pe străzi”.
„Studiile de trafic au arătat foarte clar că soluția este înființarea celor două rute ocolitoare pe care le-am menționat și care, cu siguranță, vor da o altă față traficului rutier și de persoane din municipiu”, a explicat Ioan Bălan.
Proiectele comunităților, „literă de lege” pentru candidatul PD-L Democrat-liberalul sucevean a mărturisit că săptămâna trecută a parcurs toate localitățile colegiului în care candidează și a luat notă de problemele pe care oamenii le ridică în fiecare comunitate în parte. Bălan a spus că la Salcea, spre exemplu, primarul are în vedere o serie de proiecte ce vizează extinderea rețelei de apă, problemă ce trebuie concomitent soluționată cu cea legată de asfaltările localităților Văratec, Plopeni și Prelipca.
În ce privește comuna Adâncata, probleme sunt în satul Fetești, oamenii solicitând investirea de bani în aducerea drumurilor comunale la un nivel bun de utilizare, iar în satul Călugăreni reclamațiile cele mai multe au vizat lipsa unui mijloc de transport pentru elevii care locuiesc la distanță de școală.
Ioan Bălan a pomenit și despre localitatea Pătrăuți, acolo unde ar trebui să continue asfaltarea drumurilor comunale și refacerea unor podețe distruse.
„Și în comuna Mitocu Dragomirnei problema apei curente și a canalizării este pe ordinea de zi și va fi o prioritate pentru mine, la fel cum va fi și continuarea programului de asfaltare. Acum lucrurile acolo sunt făcute pe jumătate și nu vor rămâne așa”, a explicat candidatul PD-L pentru Camera Deputaților.
În privința comunei Ipotești, Bălan a apreciat că este extrem de importantă realizarea canalizării la casele în număr foarte mare care s-au construit în ultimii ani în zonă.
„Nu vom uita nici proiectele de asfaltare a satelor Tișăuți și Lisaura”, a mai spus Ioan Bălan
Două parcuri în cartierul Burdujeni
În ce privește cartierul Burdujeni, care este parte din Colegiul 2, Ioan Bălan a spus că aici înființarea „a cel puțin două parcuri este imperioasă. Toată lumea cere să aducem mai mult verde în zonă ca să oferim oamenilor și altceva decât sticlă și betoane. Vom face asta și vom încerca, împreună cu Ion Lungu, primarul orașului, să găsim acele locuri dintre blocuri care pot fi transformate din cenușiu în verde”.
În această zonă rămân ca priorități și terminarea asfaltării tuturor aleilor, precum și izolarea termică a blocurilor de locuințe.
„Vom ține cont de toată această paletă de probleme. Soluțiile, în cele mai multe dintre cazuri, sunt de competența primarilor, dar din postura mea de parlamentar de Suceava voi avea grijă să-i sprijin pentru urgentarea rezolvării lor”, a conchis Bălan.



Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști
Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava
Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava