Contractul-cadru pentru asistența medicală, prelungit până la finele anului



Contractul-cadru privind condițiile de acordare a asistenței medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe 2005 a fost prelungit până la 31 decembrie 2006, printr-o hotărâre aprobată, vineri, într-o ședință a Guvernului dedicată acestei teme.
Contractul-cadru a expirat la finele anului 2005, prevederile documentului fiind menținute în vigoare prin acte adiționale, astfel încât să poată fi decontate serviciile furnizorilor.
Principalele modificări ale actului normativ se referă la accesul la serviciile de asistență medicală gratuită pentru toate gravidele și lăuzele, indiferent de venit.
Până în prezent, de acest drept beneficiau numai persoanele cu un venit sub nivelul minim pe economie.
Totodată, pacienților li se va permite să își schimbe medicul de familie după șase luni de zile, și nu după trei luni, ca până în prezent.
Conform actului normativ, Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate este abilitată să utilizeze o parte din fondurile alocate Programului național în scop curativ, pentru plata contractelor de achiziționare de medicamente și materiale sanitare specifice.
În ceea ce privește furnizorii de servicii medicale acreditați, aceștia își vor continua activitatea până la evaluarea lor, conform Legii reformei în sănătate.
Lista de medicamente compensate va rămâne în vigoare.
Conform prevederilor legale, contractul-cadru mai poate fi modificat pe parcursul anului.
Prin contractul- cadru privind asistența medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt stabilite, anual, condițiile de contractare de la furnizori a serviciilor medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale.