Finanțări nerambursabile de 10 milioane de euro vor fi acordate municipalității sucevene de săptămâna aceasta, odată cu semnarea contractelor din Planul Operațional Regional, pentru lucrări de dezvoltare urbană.
În total, Primăria Suceava a realizat cinci proiecte de finanțare, prinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, pentru primele două finanțarea fiind deja aprobată, în vreme ce pentru ultimele trei, semnarea contractelor va avea loc joi, 17 iunie, când este așteptat la Suceava ministrul secretar de stat Răzvan Murgeanu.
Cu cele 10 milioane de euro fonduri nerambursabile, la care se vor adăuga și contribuțiile proprii ale municipalității sucevene, în valoare de minim două milioane de euro, va fi modernizată zona centrală a Sucevei, unde vor fi amenajate și două parcări subterane, va fi modernizat iluminatul public pe bulevardul principal al orașului, de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, cel de-al treilea proiect vizând construirea unui Centru al Tradițiilor Populare, în apropierea Patinoarului Areni.
Vizita în teren pentru verificarea celor trei obiective de dezvoltare urbană a avut loc sâmbătă, impresia comisiei de verificare a celor trei proiecte fiind favorabilă, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Finanțare nerambursabilă
Contracte de 10 milioane de euro vor fi semnate săptămâna asta la Suceava
