Lucrări de reparare și modernizare a trotuarelor din municipiul Suceava, în valoare de aproape un milion de euro, au fost încredințate firmei Symmetrica SRL Verești, în urma unei licitații la care au participat patru firme și asociații de firme – SC CF Iași, SC IBF pavimente SRL Marginea, SC Symmetrica SRL Verești și SC Garden Center Grup, asociată cu Eco Horticultura SRL București.
Câștigătorul licitației a fost anunțat ieri de primarul Ion Lungu, în urma analizei ofertelor și a punctajelor obținute în baza condițiilor impuse – dotare tehnică și perioada de garanție.
“A câștigat licitația firma Symmetrica SRL Verești, care are prețuri cam la 60% din valoarea celorlalte oferte făcute. De asemenea, foarte importantă este perioada de garanție, de 60 de luni, adică cinci ani”, a spus șeful municipalității sucevene, care a precizat că în perioada următoare va fi stabilită lista de priorități cu trotuarele care vor fi reabilitate în acest an.
Intenția municipalității sucevene este ca lucrările de reparare și modernizare a trotuarelor să se facă simțite în toate cartierele din Suceava, dar acestea sunt condiționate și de lucrările care se fac pe apă, canalizare, termoficare și iluminat public.