Licitație

Contract de 30 de milioane de lei pentru repararea străzilor Sucevei

Ion Lungu: „Vom face în primă fază un contract multianual, pe doi ani de zile, pentru o sumă de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi”

Reparațiile stradale din municipiul Suceava vor fi încredințate unei firme sau asocieri de firme pe o perioadă de doi ani de zile, în baza unui contract în valoare de aproape 30 de milioane de lei (300 de miliarde de lei vechi).
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, odată cu aprobarea bugetului local, poate da startul organizării licitației.
„Vom face în primă fază un contract multianual, pe doi ani de zile, pentru o sumă de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi. De la an la an miza acestor licitații este tot mai mare, ca urmare a crizei economice, a disperării agenților economici și a lipsei investițiilor private, de aceea, bătaia e foarte mare pe astfel de licitații”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Actualul contract de reparații stradale este valabil până pe data de 4 mai.
„Din păcate, așa cum se prezintă vremea, nu putem interveni cu asfalt. Sper ca din aprilie să fie posibil, să se încălzească, altfel riscăm să aruncăm banii pe fereastră”, a adăugat Ion Lungu.

Recomandări

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Peste 530 de echipamente achiziționate cu bani europeni au început să fie livrate unităților de învățământ din Siret

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate