Licitație

Contract de 30 de milioane de lei pentru repararea străzilor Sucevei

Ion Lungu
Ion Lungu

Reparațiile stradale din municipiul Suceava vor fi încredințate unei firme sau asocieri de firme pe o perioadă de doi ani de zile, în baza unui contract în valoare de aproape 30 de milioane de lei (300 miliarde lei vechi).
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, odată cu aprobarea bugetului local, poate da startul organizării licitației.
„Vom face în primă fază un contract multi-anual, pe doi ani de zile, pentru o sumă de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi. De la an la an miza acestor licitații este tot mai mare, atât ca urmare a crizei economice, a disperării agenților economici și a lipsei investițiilor private, de aceea, bătaia e foarte mare pe astfel de licitații”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Actualul contract de reparații stradale este valabil până pe data de 4 mai.
„Din păcate, așa cum se prezintă vremea, nu putem interveni cu asfalt. Sper ca din aprilie să fie posibil, să se încălzească, altfel riscăm să aruncăm banii pe fereastră”, a adăugat Ion Lungu.

Recomandări

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

La Fălticeni, taxa de salubrizare se stabilește prin declarație. Cetățenii trebuie să depună documentul până pe 30 septembrie

La Fălticeni, taxa de salubrizare se stabilește prin declarație. Cetățenii trebuie să depună documentul până pe 30 septembrie