Doi bărbați sunt cercetați penal pentru contrabandă după ce în mașina cu care se deplasau, implicată miercuri într-un accident auto, au fost descoperite câteva sute de pachete de țigări de proveniență extracomunitară.
Șoferul autoturismului executa o cursă de tip taxi, când, pe DN 17 A, în zona pasului Trei Movile, în afara localității Sadova, a pierdut controlul asupra volanului, intrând în impact frontal cu parapetul metalic de pe marginea drumului.
Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Gabriel Ș., de 45 de ani, pasagerul din dreapta și ușoară a conducătorului auto, Mircea S., de 56 de ani.
Polițiștii veniți la fața locului au avut o surpriză când au descoperit în portbagajul autoturismului taxi, cantitatea de 480 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare de 4.900 lei.
Din declarațiile lui Mircea S, șoferului autoturismului, a rezultat faptul că victima, Gabriel Ș., a achiziționat marfa de contrabandă de la o persoană necunoscută, într-o parcare din municipiul Rădăuți.
Pasagerul din dreapta nu a putut fi audiat datorită stării de sănătate afectate în urma accidentului auto.
În consecință, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală celor doi bărbați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.