Acțiunile de control desfășurate în ultima perioadă de polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi în trenuri, în scopul combaterii contrabandei, au dus la întocmirea a trei dosare penale, în două cazuri fiind vorba de persoane din Timiș, prinse în cunoscutele „trenuri ale foamei” Timișoara-Iași.
Un ultim caz a fost înregistrat luni, 18 martie. În trenul InterRegio 12765 Iași-Timișoara, care ajunge în Suceava în jurul orei 17.40, a fost depistat Marius Florin N., în vârstă de 30 de ani, din Dumbrăvița – Timiș, care transporta în mai multe bagaje 1.290 de pachete de țigări de contrabandă. Din datele anchetatorilor rezultă a acesta a venit în zona Sucevei, de unde a achiziționat țigările, și, când a fost prins, se îndrepta cu marfa spre localitatea de domiciliu.
Într-un alt caz, pe 3 februarie, în trenul InterRegio 1833 Iași-Timișoara, a fost depistată Brândușa Lidia B., în vârstă de 37 de ani, din Timișoara, care transporta 580 de pachete de țigări de contrabandă.
Țigări de contrabandă în locomotiva unui tren de marfă ucrainean
Un al treilea caz de contrabandă de țigări pe calea ferată, depistat pe 25 februarie, este de cu totul altă factură.
În zona Dornești, în locomotiva unui tren de marfă care venea din Ucraina, polițiștii au găsit 400 de pachete de țigări. Mecanicul de locomotivă, un ucrainean, s-a ales cu dosar penal.
„Cazurile de contrabandă au fost depistate în cadrul patrulelor pe care le efectuăm cu regularitate în trenuri și în care punem accent și pe verificările de acest gen”, a declarat comisarul-șef Florin Catană, șeful Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava.