Polițiștii de frontieră suceveni au reușit, marți dimineață, să intercepteze un transport de țigări de contrabandă și să rețină un individ care conducea una dintre mașinile implicate în activitatea ilegală. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, marți dimineață, la nivelul Sectorului Rădăuți a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. În jurul orei 06.00, un echipaj a observat, pe raza comunei Frătăuții Noi, două autoturisme de teren care se deplasau în mare viteză de la frontiera de stat către interior. Polițiștii au procedat la interceptarea și somarea prin voce a suspecților și, pentru că aceștia nu s-au supus, lucrătorii de la graniță au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase, în condițiile prevăzute de lege, 28 de focuri în plan vertical și spre pneurile autoturismelor. În urma acțiunii, a fost reținut un cetățean român, suceveanul Ilie B. în vârstă de 21 de ani, și un autoturism de teren, marca Mitsubishi Pajero, în care se aflau 26 de colete care conțineau 12.990 de pachete de țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 130.000 de lei. Autoturismul, evaluat la aproximativ 9.000 de lei, folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, iar țigările au fost reținute în vederea confiscării. Tânărul de 21 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă și s-a dispus reținerea lui pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.
Contrabandiști de țigări, reținuți de polițiști la Frătăuții Noi, cu 28 de focuri de armă
