Acțiune în forță

Contrabandiști de țigări prinși cu 13 focuri de armă

Din tot grupul, inițial a fost prins doar unul dintre cărăuși
Din tot grupul, inițial a fost prins doar unul dintre cărăuși

Pentru prinderea indivizilor care se ocupă cu contrabanda de țigări oamenii legii au ajuns să folosească inclusiv mitraliera. S-a întâmplat în seara zilei de 16 noiembrie, la Izvoarele Sucevei, unde polițiștii de frontieră au tras 11 focuri de mitralieră și două de pistol pentru a pune mâna pe câțiva indivizi care au introdus din Ucraina în România aproape 4.500 de pachete de țigări de contrabandă.
Indivizii erau monitorizați de mai multe zile, iar miercuri seară au fost luați ca din oală. Chiar și așa, terenul accidentat și pădurea le-au permis celor care cărau țigările să scape din mâinile oamenilor legii. Din tot grupul a fost prins doar unul dintre cărăuși, alți doi fiind depistați după aproximativ două ore. În baza datelor adunate, polițiștii de frontieră au ajuns și la celelalte persoane implicate în transportul de țigări de contrabandă din Ucraina. Toate persoanele, respectiv Constantin V., de 20 de ani, Mihai D., de 26 de ani, Nicolai C., de 25 de ani, Traian Z., de 30 de ani, Filaret P., de 21 de ani, și Silvestru R., de 26 de ani, sunt din Izvoarele Sucevei.
Într-un comunicat al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava se precizează că „Persoanele în cauză au fost somate verbal de lucrătorii noștri, însă au ignorat avertismentul și au încercat să fugă profitând de zona împădurită și greu accesibilă. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase 13 focuri de armă în plan vertical, două cu pistolul Carpați și 11 cu pistolul mitralieră. În zona unde au fost reținuți contrabandiștii s-au descoperit cinci colete voluminoase, care conțineau 4.440 de pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană”.
Țigările, în valoare de peste 35.000 de lei, au fost reținute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb