A plătit pentru viteză

Contrabandist de țigări, prins de poliție în timp ce gonea cu 147 de km/h



Un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea o mașină în care transporta țigări de contrabandă, a fost depistat de poliție din cauza vitezei, oamenii legii trăgându-l pe dreapta după ce radarul l-a surprins cu viteza de 147 de kilometri la oră. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, când un echipaj mixt de la Poliția orașului Siret, format din agenți de la circulație și de la ordine publică, efectua un control pe DN 2, pe porțiunea de drum care face legătura între Vamă și orașul Siret.
Surprins de radar în timp ce gonea spre Siret, șoferul, identificat ulterior în persoana lui Daniel I., în vârstă de 18 ani, din comuna Grămești, a fost tras pe dreapta de echipajul aflat în zonă, conform sarcinilor de serviciu polițiștii efectuând verificări și în mașină, pe linia combaterii contrabandei cu țigări dinspre Ucraina. În interior a fost găsită cantitatea de 480 de pachete de țigări de proveniență ucraineană, fără documente justificative, întreaga marfă, evaluată la 2.400 de lei, fiind ridicată de poliție.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală față de tânărul de 18 ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând a se dispune procedural”, a declarat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
A doua captură în trafic, câteva ore mai târziu
Tot pe DN 2 și tot sâmbătă, polițiștii aveau să mai facă o captură de țigări de contrabandă. S-a întâmplat la 19.45, echipajul mixt format din polițiști și jandarmi depistând, în satul Ratoș, comuna Bălcăuți, mașina condusă de Ionuț U., în vârstă de 21 de ani, din orașul Siret, care transporta 582 de pachete de țigări de contrabandă, evaluate la suma de 4.640 de lei. Și în acest caz șoferului i s-a întocmit dosar penal.
„Englez” fără permis, prins și el de radar
Un alt radar al Poliției, care a acționat vineri după-amiază pe DN 17, în Dorna Candrenilor, a surprins și el un șofer care, pe lângă viteză, mai comitea și o altă gravă abatere în trafic. Vasile H., în vârstă de 29 de ani, din orașul Siret, înregistrat cu viteza de 104 kilometri la oră, a prezentat polițiștilor un permis de conducere categoriile A și B, emis de autoritățile din Marea Britanie. După verificările efectuate în baza de date s-a constatat însă că permisul său este anulat, tânărul alegându-se cu dosar penal.