Aproape trei mii de pachete de țigări au fost capturate la Brodina, după ce polițiștii de frontieră au urmărit un autoturism care inițial ignorase semnalele de oprire ale oamenilor legii.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, miercuri, în timpul unei acțiuni organizate de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava și Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina, un echipaj a identificat, pe un drum forestier de pe raza comunei Brodina, un autoturism marca Opel Vectra despre care existau suspiciuni că transportă țigări de proveniență ucraineană. Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea acestuia, însă conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de lucrătorii de la graniță și a continuat deplasarea în mare viteză, condiții în care s-a trecut la urmărirea mașinii suspecte.
La scurt timp autoturismul a fost găsit după ce fusese abandonat, iar puțin mai târziu a fost reținut și conducătorul mașinii, localnicul Mihai M., în vârstă de 30 de ani. În portbagajul mașinii au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, iar după inventariere au fost înregistrate 2.880 de pachete cu țigări de diferite mărci. Totodată, pe timpul verificărilor s-a constatat că șoferul mașinii nu avea permis de conducere. Țigările, în valoare de peste 33.700 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar autoturismul Opel Vectra, evaluat la 4.500 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră.