„Contrabandează rachiu pentru Ruși”
„De câteva zile în Bucovina e liniște, trupele rusești părăsesc linia Prutului și se retrag spre Basarabia, unde mii de oameni, bărbați și femei, concentrați din lăuntrul Basarabiei, lucrau pe o întindere de mai mulți kilometri de tranșee, care se construiesc cu o deosebită îngrijire. Țăranii sosiți din Basarabia la frontiera României povestesc că Rușii concentrează la sudul Basarabiei trupe numeroase care până astăzi se urcă la 30.000 de oameni.
Locuitorii dealungul frontierei au știut să-și deschidă un nou isvor de câștig. Ei contrabandează rachiu pentru Ruși, pe care-l desfac cu mare folos. Nu e vorba că se aleg adese cu capetele sparte și corpul însângerat. Dacă așa e negoțul…”.
„Viața Nouă”, Anul IV, nr. 158, Iulie 1915.
“Plasa Humorului”
„Plasa Humorului a fost aleasă ca plasă model în Ținutul Suceava. În vederea acestui lucru a fost întocmit un vast plan de lucrări, pe tot cuprinsul acestei plase. Planul prevede ridicarea culturală și socială a populației. În afară de aceasta, după același plan, se vor înfăptui lucrări de îndiguire în aproape fiecare comună din plasă, se vor face tabere de muncă pentru a construi cărămizi și pentru a pune temelia unor noi biserici și case naționale. Se va desfășura o vie campanie sanitară, se vor reface poduri, șosele, se vor repara garduri comunale. Camera de agricultură a întocmit un program de realizări pentru fiecare sat al plasei, program ce se referă la îmbunătățirea rasei de vite, la înzestrarea cu mașini agricole, unelte și la sădirea pomilor”.
„Suceava”, Anul I, nr. 50, Iulie 1939.