Poliția de Frontieră

Contrabandă pe comunicația Rădăuți-Satu Mare

Țigările, în valoare de 18.000 de lei, au fost confiscate

Polițiștii de frontieră suceveni au realizat, luni noapte, o captură importantă de țigări de contrabandă pe artera de circulație care leagă municipiul Rădăuți de comuna Satu-Mare.
Potrivit comunicatului semnat de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, un echipaj din cadrul IJPF Suceava a executat o misiune în zona de responsabilitate, ocazie cu care a oprit în trafic, pe comunicația Rădăuți – comuna Satu Mare un autoturism marca Volkswagen Passat condus de către Marius H., în vârstă de 30 de ani, din comuna Gălănești.
După controlul documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au trecut la verificarea autoturismului, ocazie cu care au descoperit o importantă cantitate de țigări pentru care nu existau documente de proveniență. În aceste condiții, autoturismul a fost condus la sediul IJPF Suceava, unde, în urma inventarierii, au fost înregistrate trei mii de pachete de țigări, de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de 18.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră, iar conducătorului auto i s-au întocmit acte premergătoare sub acuzația de contrabandă, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea atribuirii numărului unic.
Comisarul Poroch-Serițan a mai arătat că autoturismul a fost indisponibilizat la sediul IJPF Suceava, în vederea continuării cercetărilor.

Recomandări

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Suceava, în topul județelor cu cele mai mari confiscări de țigări de contrabandă și al celor mai mari capturi

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări