Vaghelie

Contra – manifestație a PSD în Spania

Președintele PSD București, Marian Vanghelie, le-a recomandat, sâmbătă seara, câtorva sute de români din Castellon (Spania) prezenți la un miting electoral al Uniunii Democrate Sociale a Românilor, să meargă să asculte „problemele personale” ale lui Traian Băsescu.
Noi nu am venit aici la o întâlnire contra lui Băsescu, ci să vă vedem pe dumneavoastră, să vă ascultăm problemele, să încercăm să vi le rezolvăm. (…) Nu ne interesează mitingul lui Băsescu, iar dacă doream să-l vedem pe președintele suspendat, o puteam face în România, nu aici, la Castellon. Noi am venit să vă ascultăm problemele personale. Traian Băsescu a venit aici pentru că zice că nu este lăsat să vorbească. Megeți, ascultați-i lui Băsescu problemele personale”, le-a spus Vanghelie celor câtorva sute de români din Castellon.
Înainte de începerea mitingului electoral al Uniunii Democrate Sociale a Românilor din provincia Castellon – formațiune care și-a desemnat un candidat pentru postul de primar al localității spaniole – un grup de români împărțea celor care veneau la manifestație fluturași electorali (tipăriți de PD) pentru susținerea președintelui Traian Băsescu la referendumul din 19 mai. Românii erau chemați, sâmbătă seara, la mitingul pentru susținerea lui Traian Băsescu.
„Vă asigur că Traian Băsescu poate să vorbească la 5, 100, 50.000 de români fără să trimitem pe cineva să-l huiduie, să-i vorbească urât. Și Traian Băsescu este român, un reprezentant al României și trebuie să-și spună punctul de vedere, așa cum mă ascultați acum pe mine. Dar eu am venit să vă ascult, iar el să vă vorbească, iar dumneavoastră cântăriți, pe viitor, să vedeți cine s-a preocupat de dumneavoastră”, a mai spus Vanghelie.
Vanghelie a încercat să sintetizeze problema referendumului din România.
„Și dacă tot suntem aici prezenți vă informez că referendumul în România nu are nici o legătură cu problemele dumneavoastră și nici nu cred că vi le va rezolva. Dar e o problemă de imagine a României, pentru că nu s-a făcut ceva tendențios la adresa lui Traian Băsescu. El s-a plâns că nu este lăsat să vorbească și cred că sunt momente când Traian Băsescu spune unele lucruri reale. Are dreptate în unele momente, dar în multe n-are. Nu trebuie să mergem pe extreme, că ne batem singuri cu corupția. Toți ne putem bate! În momentul în care vorbește de băieți deștepți, ar trebui să spună și că fratele lui este băiat deștept, și că PSD a avut băieți deștepți și că toate partidele sunt pline de băieți deștepți. Dar nu l-am auzit să vorbească că se bate pe problemele dumneavoastră, ale românilor. Ci pe problemele lui! Hai să găsim o formă să ne batem pe probleme punctuale, nu doar să ne batem!”, a mai spus Vanghelie.
După discurs, aplaudat de participanți, Vanghelie a stat de vorbă cu românii prezenți în sală. După aproape două ore de discuții, el s-a adresat mulțimii: „Plec și mă întorc! Dar cu cel puțin două probleme rezolvate. Nu contează că e a unui român sau a întregii comunități. Când vom reveni cu problemele rezolvate, o să va dați seama că situația s-a schimbat. Nu ne interesează rezultatul referendumului, ci cum o s-o duceți peste 10 ani de zile, cum putem construi în România o societate mai bună, în care să vă avem alături. Să veniți acasă!”.
Una din problemele pe care Marian Vanghelie a promis că le va rezolva este cea a creării unui consulat la Valencia, provincie în care trăiește o comunitate de peste 60.000 de români.

Recomandări

Proprietarii a 12 apartamente din blocul afectat de explozia de acum mai bine de trei ani din Burdujeni i-au mulțumit lui Gheorghe Șoldan pentru sprijinul financiar primit din partea acestuia

Angajații din școli, chestionați cu privire la măsurile din educație și participarea la proteste sau greve

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților