Contra, la un pas de a se ciomăgi cu un coechipier de la Getafe



Fundașul român Cosmin Contra a fost protagonistul unui incident la primul antrenament al formației Getafe după pauza de Crăciun, el fiind la un pas de a se încăiera cu portarul Juan Catalayud, informează presa spaniolă. Potrivit publicației AS, la antrenamentul de două ore al formației Getafe, portarul spaniol, care juca pe postul de atacant într-o minipartidă pe teren redus, a marcat un gol, iar apoi a glumit cu fundașul român. Însă, Contra a avut o intrare mai dură la Calatayud la următoarea acțiune, astfel că între cei doi a izbucnit un conflict verbal, care a fost la un pas de a degenera într-o încăierare. Coechipierii celor doi au reușit rapid să-i separe, iar antrenorul Bernd Schuster a decis să pună capăt ședinței de pregătire.
AS notează că jucătorul român a mai avut un conflict și cu un alt coechipier, Paredes. Publicația citată subliniază că, înainte de a pleca de la antrenament, jucătorul Luis Garcia le-a reproșat cameramanilor de la postul Telemadrid că au filmat incidentul. „După ce spiritele s-au calmat, președintele Angel Torres și antrenorul Bernd Schuster au glumit pe această temă. Președintele i-a spus antrenorului că jucătorii s-au întors cu dorință de luptă, iar tehnicianul a răspuns că s-au întors cu dorință, dar și cu câte o pereche de mănuși”, scrie AS. „Pe mine mă miră faptul că până acum nu s-a întâmplat nimic. Suntem 30 de persoane, cu caractere diferite, iar astfel de lucruri se petrec la toate echipele”, a declarat mijlocașul Fabio Celestini.