Contingentul român de poliție din Afghanistan la Kabul a sărbătorit Ziua Națională



Contingentul român de poliție din Afghanistan, aflat în teatrul de operațiuni, au participat de 1 Decembrie la ceremonia organizată la Kabul de Ziua Națională a României.
„Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, 1 Decembrie 2011, membrii contingentului român de poliție din Afghanistan, aflați în teatrul de operațiuni, au participat, alături de conducerea contingentului MApN din Afghanistan și generalul american cu 4 stele, John Allen, șeful misiunii ISAF din Afghanistan, precum și de membrii reprezentanței diplomatice a României la Kabul, la ceremonia oficială dedicată acestui eveniment, care a avut loc la sediul ISAF din Kabul și la aeroportul militar din Kabul”, informează, vineri, Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
La eveniment au participat înalți reprezentanți ai armatei și membri ai corpului politic și diplomatic internațional aflat în Afghanistan.
În prezent există nouă polițiști în cadrul contingentului, dintre care opt din cadrul IGPR și unul din cadrul Centrului Multifuncțional Schengen – M.A.I..
Misiunea de poliție a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL) a fost inaugurată la data de 17 iunie 2007 ca urmare a Conferinței de la Bonn din decembrie 2001 și a Conferinței de la Londra din 31 ianuarie 2006 cât și a invitației adresată Uniunii Europene de către guvernul Republicii Islamice Afganistan de a deschide o misiune de poliție civilă în această țară.
Guvernul Republicii Islamice Afganistan este sprijinit pentru crearea și consolidarea bazelor activităților polițienești pe fondul nevoii stringente de a dispune de o puternică forță de poliție care să contribuie la asigurarea păcii, a securității și a siguranței poporului afgan, într-un stat organizat pe principii democratice.
Misiunea EUPOL asigură sprijinul procesului de reformă în cadrul oferit de legislația locală și cel al drepturilor universale ale omului. Misiunea monitorizează, îndrumă, consiliază și pregătește personalul Ministerului Afgan de Interne precum și pe cel al celorlalte instituții de aplicare a legii la nivel central, regional și provincial. „Complexitatea situației de securitate, natura și dimensiunile provocărilor profesionale existente în teatrul de operații din Afganistan, reprezintă coordonatele majore pe care își desfășoară activitatea reprezentanții Ministerului Administrației ș Internelor”, spune sursa citată.
Polițiștii români ocupă poziții de îndrumători și consilieri pe lângă oficialii afgani fiind responsabili de implementarea de proiecte al căror scop este de a ajuta la democratizarea și reformarea sistemului din această țară. În prezent, România și-a asumat angajamentul de trimitere în teatrul de operații un număr de zece polițiști.