Consumul regulat de curry ajută la prevenirea unor maladii precum Alzheimer



Consumul de curry o dată sau de două ori pe săptămână poate ajuta la prevenirea unor boli precum Alzheimer sau demența, potrivit unui cercetător american, informează BBC News Online.
Ingredientul cheie al acestui condiment, care ajută la prevenirea unor boli precum Alzheimer sau demența, este curcuminul, un component al turmenicului. Turmenicul este extras din rădăcina plantei Curcuma longa, din aceeași familie cu ghimbirul, care poate fi găsită în stare sălbatică în munții Himalaya. Mirodenia este utilizată la prepararea multor feluri de mâncare indiene și ca agent colorant în mâncărurile vestice. Curcuminul are efecte antioxidante, anti-inflamatorii și anticancerigene, conform unor studii realizate anterior, dar cercetătorii încă mai studiază calitățile acestui pigment.
Curcuminul ajută la prevenirea răspândirii în creier a plăcilor amiloidice, o proteină produsă de tulburări de celule din măduva osoasă, care se crede că ar cauza demența.
Această teorie, prezentată la Colegiul Regal al Psihiatrilor, a fost bine primită de către experții britanici.
Plăcile amiloidice, alături de resturile de fibre nervoase, sunt considerate un factor care contribuie la degradarea legăturilor dintre celulele din creier, ceea ce provoacă simptomele demenței.
Potrivit profesorului Murali Doraiswamy, de la Duke University din Carolina de Nord, este evident faptul că oamenii care consumă curry de două sau trei ori pe săptămână prezintă mai puține riscuri de a se îmbolnăvi de demență.
Profesorul a mai specificat faptul că derulează teste pentru a vedea care sunt efectele unei doze mai mari de curcumin, administrată în cadrul unei diete bogată în curry, timp de o săptămână.
„Există dovezi solide care arată că plăcile sunt blocate de curcumin și testele efectuate pe animale, care au fost modificate genetic pentru a produce amiloide umane, au demonstrat deja asta”, a mai spus profesorul.
„Se poate modifica genetic un șoarece, astfel încât în 12 luni creierul lui să fie plin de plăci. Dacă hrănești șoarecele cu alimente bogate în curcumină, aceasta dizolvă plăcile. Aceeași dietă a prevenit apariția plăcilor la șoarecii mai mici”, a mai spus Doraiswamy.