Persoanele care consumă alcool au impresia că sunt mai atrăgătoare, însă este o iluzie, dovadă stau tentativele eșuate de a aborda persoane de sex opus în baruri, potrivit unor studii care arată că până și ideea de a bea îi face pe oameni să se supraaprecieze.
Un prim studiu a fost efectuat într-un bar din Franța, în rândul a 19 clienți – bărbați și femei -, care au fost rugați să spună cât de bine cred că arată și să sufle într-o fiolă. Cu cât se îmbătau mai tare, cu atât se credeau mai atrăgători, a relevat studiul publicat în Journal of Individual Differences, relatează dailymail.co.uk.
În cadrul celui de-al doilea experiment, fiind informați că iau parte la o degustare pentru lansarea unei noi băuturi mentolate și cu lămâie, 86 de bărbați tineri au consumat varianta cu alcool sau fără a acesteia, fără să știe însă că au fost împărțiți astfel. În ambele grupuri, unora li s-a spus că băutura conține alcool, altora că este non-alcoolică.
După o scurtă pauză, pentru a lăsa alcoolul să își facă efectul, participanții la studiu au filmat „o reclamă” pentru noua băutură. Apoi li s-a cerut să se uite la înregistrare și să spună cum li se pare că arată. Toți cei care credeau că au consumat alcool, chiar dacă nu toți chiar băuseră, și-au dat note mai mari decât ceilalți.
Cercetătorii francezi, americani și olandezi care au efectuat studiul au considerat că amintirile cu vedete de cinema filmate la un pahar îi fac pe oamenii să asocieze băutura cu un aspect atrăgător.
Studii realizate anterior au arătat că, atunci când beau, oamenii au tendința să îi considere pe cei din jur mai atrăgători. Un studiu britanic a contrazis însă teoria, relevând că bărbații nu le văd pe femei mai frumoase după ce au consumat alcool. „Nu a fost nicio diferență – bărbații erau la fel de lipsiți de capacitatea de a discerne ca întotdeauna”, au spus cercetătorii de la Leicester University.