Consumatorii români vor plăti 10 mld. euro până în 2020 pentru sprijinirea energiilor regenerabile



Consumatorii români vor suporta costuri suplimentare de 10 miliarde euro pentru sprijinirea energiilor regenerabile până în 2020, pentru care România s-a angajat în fața CE, sumă aferentă unei majorări cu până la 30% a prețului final la electricitate, a declarat Zoltan Nagy-Bege, director în ANRE.
„Până în 2020, un procent de 24% din energie trebuie să fie din surse regenerabile, inclusiv energia termică. Pentru acest procent, pe partea de electricitate, trebuie să avem cam 40% din energie produsă din surse regenerabile, față de nivelul actual de 27%. Automat, aceste măsuri vor aduce o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce ne doare este că bugetul este de peste 10 miliarde euro, (sume – n.r.) care vor fi plătite de consumatorul român pentru sprijinirea acestor energii”, a afirmat Bege la un seminar pe teme de energie organizat de revista Business Magazin.
Potrivit estimărilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prețul energiei electrice va crește cu 2,5 euro până la 33 euro pe MWh până în 2017, a afirmat Bege, care deține funcția de director al departamentului de reglementare în eficiență energetică din Autoritate.
„Chiar dacă nu vor fi 33 euro pe MWh, conform calculelor ANRE efectul în preț tot va fi de 25% sau 30% față de prețul actual al energiei. Trebuie să fim conștienți că în România consumatorul are o limită de suportabilitate. O creștere de 30% a prețului este foarte mare”, a continuat Bege.
Legislația care are ca scop sprijinirea producției de energie electrică din surse regenerabile nu va fi finalizată mai devreme de aprilie-mai 2011, deoarece procedurile Comisiei Europene sunt foarte birocratice, potrivit reprezentantului ANRE.
„Nu cred că mai devreme de aprilie – mai 2011 vom putea porni această schemă de sprijin, pentru că procedura Comisiei Europene este foarte birocratică, am răspuns deja la câteva zeci de întrebări ale CE și nu cred că am ajuns la final”, a mai spus Bege, adăugând că legislația în domeniu are unele „probleme”.