Consumatorii industriali captivi de energie plătesc, de la 1 ianuarie, tarife diferențiate la electricitate pentru fiecare din cele opt zone de distribuție, în timp ce pentru populație prețul final a rămas nemodificat.
„Consumatorii casnici au rămas la tariful inițial, modificările sunt adresate consumatorilor industriali”, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, vicepreședintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Opriș.
Noile tarife au fost stabilite prin ordin al ANRE și sunt diferențiate pe nivelul de tensiune al rețelelor de distribuție a electricității, respectiv joasă (de la 0,4 kV la 10 kV) și medie (până la 110 kV), utilizate pentru distribuție și furnizare, și înaltă (de 220 kV sau 400 kV), pentru transportul electricității.
Astfel, tarifele de distribuție a energiei prin rețele de joasă tensiune au scăzut pentru cele mai multe din companiile de profil, în timp ce pentru energia de medie și înaltă tensiune tarifele au urcat în cea mai mare parte.
Tarifele de distribuție a energiei la joasă tensiune au fost reduse de ANRE cu procente cuprinse între 9,6%, în cazul Electrica Muntenia Sud, și 8,1%, pentru companiile Enel Distribuție Dobrogea și Electrica Distribuție Transilvania Nord.
Pentru CEZ Distribuție Oltenia, companie controlată de grupul ceh CEZ, prețul a crescut cu 0,8%.
Cel mai mare tarif pentru distribuția energiei de joasă tensiune, de 139 lei/MWh, se regăsește la CEZ Distribuție, în zona Olteniei, în timp ce nivelul cel mai mic pentru energia la același nivel de tensiune va fi practicat de filiala neprivatizată a Electrica Electrica Transilvania Distribuție Transilvania Nord, de 88,68 lei/MWh, mai mic cu 8,1% față de valoarea anterioară.
Enel Distribuție Dobrogea va avea un tarif de distribuție a energiei de joasă tensiune de 104,53 lei/MWh, mai mic cu 8,1% față de nivelul precedent, în timp ce pentr Enel Distribuție Banat suma este de 108,22 lei MWh, în scădere cu 8,4%.
Enel Distribuție Dobrogea și Enel Distribuție Banat sunt controlate de grupul italian Enel.
Tariful de distribuție a energiei de joasă tensiune pentru E.ON Moldova Distribuție, companie deținută de grupul german E.ON, a fost redus cu 9%, la 113,34 lei/MWh.
Electrica Muntenia Sud, cea mai mare filială a companiei de stat Electrica, preluată de Enel, va percepe un tarif de distribuție pentru energia de tensiune joasă de 128,71 lei/MWh, în scădere cu 9,6%.
Pentru celelate filiale neprivatizate ale Electrica, Electrica Distribuție Muntenia Nord și Electrica Distribuție Transilvania Sud, tarifele au scăzut cu 9,4%, la 123,4 lei/MWh, respectiv cu 8,7%, la 102,15 lei/MWh.
Tarifele de distribuție a energiei prin rețelele de medie tensiune au fost majorate cu valori cuprinse între 44,5% (în cazul Electrica Distribuție Muntenia Nord) și 14,6% (Electrica Muntenia Sud), cu excepția CEZ Distribuție, care a păstrat nivelul de 42 lei/MWh și Electrica Distribuție Transilvania Sud, al cărei tarif a scăzut cu 8,4%.
În cazul companiilor Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea, E.ON Moldova Distribuție și Electrica Distribuție Transilvania Nord, tariful a urcat la 42 lei/MWh.
Au fost majorate și tarifele de distribuție a energiei prin rețelele de înaltă tensiune, cea mai mare creștere procentuală, de 42,1%, fiind înregistrată la Electrica Distribuție Muntenia Nord, la 14,14 lei/MWh, în timp ce valoarea minimă a fost consemnată de Electrica Muntenia Sud, de 0,1%, la 9,44 lei/MWh.
Pentru E.ON Moldova Distribuție, tariful a urcat cu circa 16%, la 21 lei/MWh, la Enel Distribuție Dobrogea cu 40%, tot la 21 lei/MWh, iar pentru Electrica Distribuție Transilvania Nord și Electrica Distribuție Transilvani Sud majorările sunt de 22,3%, la 19,13lei/MWh, respectiv de 33,2%, la 21 lei/MWh.
Singura companie căreia ANRE i-a aplicat o reducere a tarifului este CEZ Distribuție, de la 20,68 lei/MWh la 19,75 lei/MWh. Totodată, Enel Distribuție Banat și-a menținut nivelul de 21 lei/MWh.
Tarifele menționate nu includ TVA. Acestea sunt plătite de companiile de profil și se regăsesc, de asemenea, pe facturile consumatorilor industriali.
Consumatorii captivi, categorie în care este inclusă și populația, primesc energie la prețuri reglementate de ANRE, iar cei eligibili își aleg singuri furnizorul și negociază prețurile. Piața de energie a fost deschisă în totalitate la 1 iulie 2007, ceea ce a permis populației și micilor consumatori industriali să devină eligibili.