Trendul consumului de etnobotanice este în creștere în Suceava, la aproape zece ani de când acestea au apărut pe piață. Este o realitate constatată de cei care sunt în cea mai mare măsură să se pronunțe, polițiștii de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava. Denumite generic etnobotanice, fals catalogate drept droguri „ușoare”, au apărut în Suceava din perioada 2008-2009, când afacerea era încă legală, iar acestea se vindeau la magazine. Acum, în 2017, deși comerțul nu mai este nici pe departe legal, etnobotanicele continuă să circule masiv pe piața neagră, iar grupările mari împotriva cărora s-a acționat au fost înlocuite de alți dealeri, care nu țin cont de riscurile penale având în vedere sumele mari de bani pe care le câștigă. Un plic de aproximativ 0,2 grame de etnobotanice se vinde în Suceava cu 25-30 de lei, rezultă din datele structurilor de combatere a crimei organizate.
Cum s-au reorientat dealerii, după interzicerea comerțului pe față, în magazine
Comisarul Tudor Costin, șeful Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, a stat de vorbă cu reporterii Monitorului de Suceava cu privire la cum a evoluat această piață a etnobotanicelor.
Prima fază a fost în perioada 2008-2009, când se ajunsese la un moment dat ca în județul Suceava să fie 15 magazine la care se vindeau etnobotanice, din care jumătate în municipiul Suceava.
„Până în 2010 a existat vid legislativ, în România nu era un cadru legal de interzicere a acestor substanțe. Atunci, în 2010, au fost introduse două acte normative prin care substanțele psihoactive au fost introduse pe lista celor interzise”, a explicat ofițerul.
Producătorii mari de droguri de acest gen, în special din China și India, au schimbat însă formulele chimice și au modificat structura substanțelor, pentru a evita lista celor interzise.
În aceste condiții, în 2011, și în România s-a introdus o nouă lege (Legea 194/2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare), care interzice orice manipulare a unor astfel de substanțe.
Aceste modificări de lege nu au dus la stoparea comerțului cu aceste droguri, ci doar la o reorientare a dealerilor, de găsirea de noi metode de a continua afacerea.
Prima grupare mare din Suceava a ajuns la faza de condamnare la prima instanță
Ofițerul Tudor Costin a arătat că prima grupare mare de dealeri de etnobotanice a fost cea a lui Ilie Popovici, din Suceava, secondat de locotenenții Ionuț Păstrăv și Bogdan Andrei Nastasi. Această grupare „făcea” cărțile în aproape tot județul. În patru luni de monitorizare, dealeri vânduseră droguri către 479 de clienți.
„Piața drogurilor a avut în ultimii ani o evoluție sinusoidală, după acțiuni de răsunet împotriva unor grupări fiind perioade de acalmie. Membrii acestei rețele erau foarte importanți, se juca după regulile lor. După ei a fost un vid, însă acesta a fost suplinit imediat de dealeri din zona Botoșani”, a declarat ofițerul de la Serviciul Antidrog.
Recent, Tribunalul Suceava i-a condamnat la pedepse cu executare pe principalii membri ai grupării lui Ilie Popovici. Acesta din urmă, de exemplu, a primit 5 ani de închisoare, însă pedeapsa nu este definitivă.
Afacere de sute de mii de euro, cu etnobotanice amestecate cu materiale de construcție
A urmat apoi dezvoltarea unei grupări din Rădăuți, împotriva căreia s-a acționat în 2016. Este vorba de gruparea care ar fi fost coordonată de inculpatul Răzvan Percec. Pentru a vă face o imagine referitoare la dimensiunile afacerii, de la gruparea din Rădăuți s-au capturat 9 kilograme de droguri. La un preț minim de 250 de lei gramul, un calcul simplu arată că membrii grupării derulau afaceri de peste 2 milioane de lei, sau în jur de 500.000 de euro. În acest dosar, din datele procurorilor DIICOT, rezultă că Răzvan Percec amesteca etnobotanicele cu prafuri din materiale de construcții, pentru a-și spori profitul. În cazul acestei grupări au fost identificați în jur de 300 de consumatori cerți, care au fost audiați sau urmează a fi audiați.
Mai recent, procurorii DIICOT și ofițerii de la Serviciul Antidrog i-au săltat și pe membrii unei grupări din zona Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc.
De ce nu mai ajung consumatorii atât de des la spital
Chiar și cu aceste acțiuni, fenomenul nu poate fi stopat, din contră.
„Din păcate, piața continuă să crească. Dacă în perioada 2008-2010 erau foarte mulți tineri consumatori care ajungeau la spital, acum asta nu se mai întâmplă atât de des. Concluzia la care am ajuns este că treptat consumatorii s-au obișnuit cu aceste substanțe, nu că s-au lăsat. Au început să se obișnuiască cu modul de consum, cu cantitățile, pentru a nu ajunge la spital și automat în vizorul nostru”, a explicat șeful Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava.
Nevoia de etnobotanice, similară cu nevoia unui om normal de a bea apă
Faptul că cei deveniți deja dependenți de droguri ajung mai rar la spitale nu înseamnă că efectele asupra sănătății sunt mai reduse.
„Aceste substanțe produc o dependență psihică foarte accentuată, este similar cu nevoia de a bea apă pentru un om normal, care este însetat. Din discuțiile noastre cu acești consumatori rezultă cu substanțele au un puternic efect psihoactiv, le afectează organele interne, memoria, atenția. Realitatea este că acești consumatori au devenit toleranți pe fond de dependență, ceea ce este o mare problemă”, a explicat Tudor Costin. Din toate datele adunate la nivel european rezultă că etnobotanicele au efecte mai nocive asupra organismului decât alte droguri clasice.
Extreme: 20 de plicuri consumate într-o zi
Pentru mulți, o doză dintr-un plic nu mai este suficientă.
„Pentru unii un plic nu mai este de ajuns. Au fost consumatori care luau 5-6 plicuri pe zi și am avut cazuri extreme cu pacienți care au ajuns la spital după ce au consumat 20 de plicuri într-o zi”, a dezvăluit ofițerul Antidrog.
La etnobotanice, consum înseamnă fumat sau prizat. Diferența este că la prizat efectul de instalează mai repede, deși în cele din urmă efectul este același.
Mesajul celor de la Serviciul Antidrog pentru tineri este de a se feri de orice experiență legată de etnobotanice, în primul rând pentru sănătate, dar și pentru libertate.
„Mulți tineri care dețin astfel de substanțe nici măcar nu realizează riscul la care se expun din punct de vedere penal. Mulți nu realizează că este vorba totuși de trafic de droguri, ceea ce înseamnă că riscă să fie trimiși în judecată și să fie condamnați’, a transmis Tudor Costin.
Mulți realizează ce au făcut abia atunci când ajung în arest.
Consumatori de la vârste de 12-13 ani
O estimare a numărului de consumatori de etnobotanice din județ este imposibil de făcut. Totuși, ne putem face o imagine deloc încurajatoare dacă luăm în calcul că în cazul marilor grupări destructurate consumatorii identificați au fost 300, sau chiar aproape 500, în cazul grupării lui Ilie Popovici.
Comisarul Tudor Costin, șeful Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, ne-a declarat că a avut cazuri de consumatori de la vârste de 12-13 ani și până la 35 de ani. Majoritari sunt elevii de liceu sau studenții, iar printre ei sunt și destul de multe fete, a mai punctat ofițerul.
„Credem că rolul esențial este al părinților, care trebuie să își supravegheze mai atent copiii, să știe ce fac și din ce anturaje fac parte. Dacă nu ar exista cerere, oferta s-ar stinge de la sine”, a mai spus ofițerul.
Dealerii mari nu sunt și consumatori: și-au făcut case și și-au cumpărat mașini de lux
Ofițerii antidrog au remarcat de-a lungul timpului că cei mai mulți dintre dealerii mari de etnobotanice nu sunt și consumatori. Așadar, capii acestor afaceri simt potențialul și posibilitatea de a face bani mulți în timp scurt. Dacă o parte ditre cei care s-au ocupat cu comerțul de etnobotanice au preferat să „spargă” banii, alții i-au acumulat. Cel mai bun exemplu este cel al grupării lui Răzvan Percec de la Rădăuți.
„Gruparea din Rădăuți a fost cea mai potentă financiar, s-a pus sechestru pe trei imobile, 11 autoturisme de lux, plus sume foarte mari de bani’, a subliniat comisarul Tudor Costin. Cum miza e mare, adesea se ajunge și la răfuieli. Acestea au ca miză teritoriul, respingerea celor care încearcă să intre și ei pe piața celor care sunt deja traficanți de etnobotanice.
Realitate tristă
Consum în creștere de etnobotanice, drogurile „ușoare” care distrug vieți și aduc sute de mii de euro dealerilor
