Preocupare

Consulul general al Ambasadei SUA, în vizită oficială la Suceava

Reprezentantul Statelor Unite ale Americii, consulul general James B. Gray, s-a întâlnit cu primarul Sucevei, Ion Lungu
Reprezentantul Statelor Unite ale Americii, consulul general James B. Gray, s-a întâlnit cu primarul Sucevei, Ion Lungu

Reprezentantul Statelor Unite ale Americii, consulul general James B. Gray, a vizitat ieri Suceava și, conform dorinței exprimate printr-o scrisoare oficială, s-a întâlnit cu primarul Sucevei, Ion Lungu.
Discuțiile, care au avut loc la sediul Primăriei Suceava, au durat mai bine de o oră, timp în care consulul general al Ambasadei SUA s-a interesat de proiectele de dezvoltare a municipiului, de strategiile de viitor, de problemele actuale, felul în care criza i-a afectat pe suceveni și autoritățile locale, dar și de strategia de turism a Sucevei.
“Discuțiile au fost constructive, mai ales că domnul consul general s-a dovedit a fi un bun cunoscător al Bucovinei și al municipiului Suceava. Am făcut apel la el, să ne sprijine prin informarea oamenilor de afaceri americani de oportunitățile de dezvoltare din zonă și ne-a oferit sprijinul său necondiționat”, a spus șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, la finele întâlnirii oficiale.
Consulul american James B. Gray a mărturisit că a fost informat de dezvoltarea continuă a Sucevei din ultimii șase ani de către cetățenii americani care vin des în această zonă sau care s-au stabilit aici temporar.
În vizită la ISU Suceava
Consulul general a vizitat în cursul zilei de ieri și sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, fiind abordate subiecte legate de gestionarea situațiilor de urgență și dezastrelor pe teritoriul județului Suceava.
Au fost schimbate opinii, păreri, puncte de vedere și idei, de ambele părți, cu privire la modul în care este organizată activitatea de căutare, salvare și evacuare a persoanelor pe timpul situațiilor de urgență și dezastrelor. Un punct aparte l-a constituit problematica riscului la seisme, accidente aviatice, inundații și alunecări de teren.

Recomandări

Prima zi de grădiniță, de la 1.5 ani! La Bambino din Suceava aveți grădiniță și creșă cu locuri disponibile

Street FOOD Festival, pentru prima dată în Suceava! Mâncare delicioasă și concerte cu Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks, Omul cu șobolani și mulți alții!

Consiliul Județean Suceava vrea să atragă turiști din Polonia prin participarea la Târgul Internațional „Tour & Travel Warsaw”

Oferta turistică a județului Suceava va fi promovată la cel mai mare târg de profil din Polonia
Oferta turistică a județului Suceava va fi promovată la cel mai mare târg de profil din Polonia

Lansare proiect „CONSTRUIRE CENTRU MULTIFUNCȚIONAL ÎN COMUNA MITOCU DRAGOMIRNEI, JUDEȚUL SUCEAVA” cod SMIS 334708