Hotărâri

Consultații la domiciliu din partea Serviciului de Ambulanță

Consultații la domiciliu din partea Serviciului de Ambulanță
Consultații la domiciliu din partea Serviciului de Ambulanță

Strategie privind acordarea consultațiilor la domiciliu în caz de urgență, ca urmare a solicitărilor făcute de populație la numărul de telefon 112. În după-amiaza zilei de miercuri a avut loc la Iași o ședință de lucru, care a fost coordonată de Subsecretarul de Stat din Ministerul Sănătății Publice, Arafat Raed. La această întrunire au participat directorii executivi ai Autorităților pentru Sănătate Publică din Moldova , precum și managerii generali, directorul medical și asistenta șefă din Serviciile de Ambulanță Județene și câte un medic de familie din fiecare județ. Obiectivul acestei ședințe a fost luarea unor decizii care să ducă la îmbunătățire activității Serviciului de Ambulanță Județean. În urma acestor discuții, cei prezenți au hotărât ca în următoarele două săptămâni Autoritatea pentru Sănătate Publică Județeană și Serviciul de Ambulanță Județean să stabilească o strategie privind acordarea consultațiilor la domiciliu pentru urgențe, și pe care să o prezinte Ministerului Sănătății Publice.
Potrivit declarației directorul executiv al ASP Suceava, Odette Nicolae, instituția în cauză va demara, începând cu săptămâna viitoare, controale la Serviciul de Ambulanță Suceava, inclusiv în substațiile acestuia, în scopul evaluării modului în care sunt utilizate ambulanțele și echipamentele din dotare, precum și modul în care sunt pregătite ambulanțele, din punct de vedere igienico-sanitar. De asemenea, va fi urmărit, atât de către ASP, cât și de către MSP, modul în care se utilizează ambulanțele, aparatura și materialele din dotarea acestora. O eventuală nouă repartiție de ambulanțe către județe va depinde în mod direct de eficiența cu care sunt utilizate cele existente în dotare.
„Sunt sigură că actuala echipă aflată la conducerea SAJ, precum și personalul acestui serviciu vor face față cu succes noilor cerințe care nu sunt deloc absurde, ci se înscriu, în mod firesc, în aria preocupărilor MSP pentru asigurarea unei calități superioare a actului medical. Mai sunt multe alte probleme serioase de rezolvat, cum ar fi lipsa acută de personal, dar până la găsirea unor soluții la nivelul MSP, trebuie să facem față cu personalul existent și cu dotarea care în scurt timp va fi mult îmbunătățită.” a declarat Odette Nicolae, directorul ASP Suceava.

Recomandări

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie

Porți deschise la EGGER, care a realizat noi investiții, de 25 de milioane de euro, inclusiv într-un produs inovator