Dezamăgire

Construirea unor noi săli de sport este imposibilă în Suceava

Proiectul de construire a unei săli de sport pentru Şcoala nr.9, care a demarat deja, s-ar putea împotmoli, instituţia şcolară neavând suprafaţa prevăzută în proiect
Proiectul de construire a unei săli de sport pentru Şcoala nr.9, care a demarat deja, s-ar putea împotmoli, instituţia şcolară neavând suprafaţa prevăzută în proiect

– Școlile din municipiu nu posedă suprafața de 3300 de metri pătrați, necesară construirii unor noi săli de sport
– Școlile din municipiul Suceava au intrat într-un program de reparații și modernizare, în vederea începerii noului an școlar
Construirea unor noi săli de sport pentru școlile din municipiul Suceava ar putea rămâne la stadiul de dorință. Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, acest lucru este cauzat de faptul că școlile din municipiu nu dețin o suprafață de 3.300 de metri pătrați necesară construirii unei săli de sport, așa cum este prevăzut în proiectul standard, după care se lucrează la nivel național.
„Programul finanțat de Compania Națională de Investiții pentru construcția de săli de sport în Suceava nu prea are șanse de izbândă datorită faptului că terenul pe care îl posedă școlile din municipiu este sub limita admisă de proiect. În acest moment, în Suceava există doar două săli de sport cu această suprafață, una la Liceul cu Program Sportiv, alta la Școala nr.11, fapt pentru care vom solicita Companiei Naționale de Investiții să analizeze posibilitatea întocmirii unor proiecte și pentru săli de sport de o capacitate mai redusă”, a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, viceprimarul Angela Zarojanu. Aceasta a amintit că școlile din Suceava se confruntă cu lipsa acută a sălilor de sport, licee de prestigiu neavând încă în proprietare astfel de spații. Proiectul de construire a unei săli de sport pentru Școala nr.9, care a demarat deja, s-ar putea împotmoli din aceeași cauză, instituția școlară neavând suprafața prevăzută în proiect.
– Școlile din municipiul Suceava se pregătesc pentru începerea noului an școlar
Autoritățile locale au dispus începerea lucrărilor de reabilitare a școlilor din municipiul Suceava, în contextul în care mai este doar o lună până la începerea anului școlar 2006-2007.
Cele mai costisitoare, dar și necesare, dintre aceste lucrări sunt cele care vizează circuitul de alimente. Autoritățile au în vedere în special unitățile din sistemul preșcolar, unde se iau măsuri pentru modernizarea spațiilor în care copiii iau masa.
„S-a încheiat, de asemenea, selecția de oferte pentru alegerea unei firme care, după data de 20 august, va efectua acțiuni de igienizare și deratizare în toate școlile din municipiul Suceava. Majoritatea lucrărilor de reabilitare a școlilor constau în modernizarea grupurilor sociale și în lucrări de întreținere a sălilor de clasă. Costurile pentru aceste lucrări au fost estimate la suma de aproximativ 10 miliarde de lei”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu.

Recomandări

Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”